CARAȘ-SEVERIN – Ne referim la lucrarea „Contribuții la o istorie a cineamatorismului românesc”, la care bucureșteanul Dima Burcă lucrează din 2005. Aflată pe final, cartea prezintă peste 800 de cinecluburi din țară, pentru care sunt specificați cineamatorii cei mai importanți, punctând și cele mai importante filme, festivaluri de profil și premii obținute!
De asemenea, este prezentat și firul cronologic al mișcării, fiind analizată tematica filmelor și contribuția socială locală a fiecărui cineclub. Printre ele, cinecluburile din județ, prezentare posibilă datorită colaborării autorului cu Muzeul Cineastului Amator (MCA) fondat de Andrei Bălbărău.
Cinecluburile din Caraș-Severin au excelat la nivel național prin două activități deosebite. Dima Burcă evidențiază Cineclubul „Oțelul Roșu”, înființat în 1960 și care este activ și în prezent. Nu mai are amploarea din anii ‘70, dar are o filmografie importantă și oameni precum Emil Matiaș sau Nicolae Negruțiu. Alături de ei, cel puțin zece alți cineamatori importanți din județ au lăsat filme deosebite. Pe de altă parte, autorul cărții apreciază Festivalul „Ecran 5”, întrucât limita durata filmelor la 5-10 minute într-o perioadă când cineamatorii se lungeau și la 20-30 de minute. Acestea și multe alte informații despre cinecluburile din județ se regăsesc în cartea al cărei autor este el însuși fost cineamator.
Mișcarea apărea în 1957, ulterior dezvoltându-se în toată țara și apărând rețele de cinecluburi fie sindicale, fie ale studenților sau instituțiilor culturale. Perioada de vârf poate fi socotită în anii ‘70, când se țineau festivaluri și se făceau filme de la întreprinderi miniere până la cătune. „S-au făcut filme de calitate, mișcarea devenind una culturală deosebită și dovedind că cea de-a șaptea artă are mare putere de impact. Ar fi fost foarte bine dacă criticii cinematografici care s-au ocupat și de această mișcare ar fi păstrat documente, pentru că ei ar fi fost îndreptățiți să scrie o istorie a cineamatorismului. Am tot așteptat să facă o asemenea lucrare principalii critici precum Călin Căliman, Eva Sârbu sau Manuela Gheorghiu.”, aflăm de la autorul participant de la început la mișcarea a cărei activitate o cunoște în detaliu și despre care a colecționat multe documente.
În anii ‘50, era instructor cultural, director de casă de cultură și inspector la departamentul de cultură raional. Postură din care invita cineaști pentru prezentări de filme și discuții cu publicul. Din 1968 a preluat activitatea cineaștilor locali din Craiova și a organizat primele cinecluburi în Craiova și Slatina. Din 1980, a lucrat în televiziune până la pensionare, în 2001, rămânând alături de cineamatori.
Ideea cărții apărea în 2005, la reuniunea cineamatorilor din țară prilejuită de aniversarea a 45 de activitate a Cineclubului „Oțelul Roșu”. Dima Burcă avea deja o viziune de ansamblu asupra mișcării din toată țara, continuând să strângă materiale și informații. L-a ajutat și Andrei Bălbărău, pe care Dima Burcă îl consideră un deschizător de drum prin ideea sa de a face un muzeu al cineastului amator. Ar fi fost mult mai facil la București, însă acolo nu s-a gândit nimeni la asta. Colecția muzeului însă este una foarte importantă, la fel ca activitatea de formare a unor tineri de a lucra pe peliculă.
JCS-Ionel Ivașcu