CARAȘ-SEVERIN – Presa scrisă e pe ducă. Va dispărea într-un an-doi, căci cine ar mai vrea să frece hârtia când are touchscreen? Nu mai are scăpare! Sună familiar? Așa și trebuie, căci acest verdict apocaliptic îl auzim în fiecare an: gata, totul online! Dar cum-necum, parcă pentru a le face în ciudă acestor profeți ai mass-media, cărțile și ziarele se încăpățânează să supraviețuiască!
Mai mult, uneori ele au „contraatacat“ în cele mai neașteptate feluri. Pe piață s-au publicat din nou ziare din epoca interbelică, iar acestea sunt cumpărate și citite cu ochii mari. Am și acum în redacție o ediție din Gazeta Sporturilor, grație căreia mergeam și noi pe transatlanticul Conte Verde alături de Rudi Wetzer, Ciogli Vogl și toți ceilalți componenți ai naționalei României în aventura primului Campionat Mondial de fotbal. Am edițiile din Dimineața și Universul care, nu demult, ne duceau în tulburata perioadă a restaurației lui Carol al II-lea. Ziare adevărate, istorie imortalizată pe hârtie, cu cerneală, într-o epocă a internetului când toate acele informații se aflau „la un click distanță“. Bizar? Anacronic? Retrograd? Nici vorbă. Cuvântul potrivit aici e NORMAL.
Mereu se spune despre presa online că reprezintă viitorul. Eu nu contest cu vehemență acest lucru, însă nici nu îl promovez continuu. Cred că aș fi cea mai în măsură să pledez în favoarea acestei idei pentru simplul fapt că portalul nostru, CAON, a fost primul site de ştiri din Caraş-Severin, printre primele din România, iar eu, la vremea respectivă, eram cel mai tânăr redactor-şef din România al unui ziar tipărit. Iar eu cred încă în presa tipărită.
Atunci când telefonul era legat, omul era liber şi putea citi şi un ziar. Acum telefonul este liber, iar omul este cel legat de el și de internet. Rețeaua globală ne pune la dispoziție posibilități de neimaginat în urmă cu câteva decenii și de aceea presa online este de viitor. Însă nu spun că este viitorul, ci doar că este de viitor. Pentru că, indiferent cât cred (vor?) unii, presa tipărită nu o să dispară, căci nimic nu se compară cu plăcerea de a citi un ziar la o cafea, iar acest obicei are deja o tradiție seculară. În 1605, Johann Carolus publica în Strasbourg primul ziar tipărit, numit „Relation aller Fürnemmen und gedenckwürdigen Historien“. În 2024, adică 419 ani mai târziu, încă se tipăresc ziare. Deși presei scrise i s-a cântat prohodul la fiecare revoluție în tehnologia comunicării, ea a supraviețuit și apariției radioului, și a televiziunii, și sunt convinsă că, într-o formă sau alta, va rezista și în lumea presei online. Poate pentru simplul fapt că presa scrisă nu trebuie să îşi mai caute vreo identitate. Deja o are și poate coexista, într-o formă redusă, alături de cea online. Vom avea mai puține ziare, dar le vom avea. Să nu uităm că în Japonia, țara tehnologiei, există ziarul cu cel mai mare tiraj din lume.
Revenind pe plan local, de-a lungul anilor, în Caraş-Severin au existat multe ziare tipărite. Atunci când am ajuns la conducerea Jurnal de Caraş-Severin, pe piaţă mai apăreau 24 de ore şi Sud-Vestul, două ziare conduse de nume cunoscute ale condeiului cărăşean, Mircea Cavadia şi Victor Nafiru. Pentru mine nu a fost deloc ușor, mai ales că am avut… „privilegiul“, să-i spunem, de a fi cel mai tânăr redactor-șef din întregul trust Informmedia, ce se întindea pe atunci în Austria, Elveţia, Ungaria și România, și misiunea deloc ușoară de a duce mai departe un ziar concurând cu alte două publicații puternice. Şi l-am dus până azi. Iar asta nu pentru că Victor Nafiru sau Mircea Cavadia nu ştiau să-și conducă publicațiile, ci pentru că cei din spatele ziarului meu au crezut în mine mai mult decât au crezut în ei cei din spatele ziarelor lor. Sunt lipsită de modestie? Deloc. Doar constat realitatea, și anume faptul că, dacă Jurnal de Caraș-Severin încă mai apare, este pentru că cineva crede în acest ziar și îi dă şansa să existe.
Astăzi, gândurile mele de Ziua Presei vreau să le dedic celor care cred că istoria clipei este perfectă atunci când miroase a cerneală. Căci răsfoitul unui ziar sau al unei cărţi, acest miros, foșnetul și atingerea hârtiei, sunt o incomparabilă simfonie pentru suflet, o simfonie pe care mediul online, cu toate posibilitățile sale uluitoare, nu o poate surprinde.
La mulți ani tuturor colegilor din presa cărășeană!
JCS-Nina Curița
