CARAŞ-SEVERIN – Atât s-a investit la nivel de judeţ, anul trecut, favorizat fiind municipiul Reşiţa. Pentru 2021, pentru Bocşa sunt prevăzute lucrări pe dublul kilometrilor la care se va lucra la Reşiţa!
Operatorul ne informează că a făcut o serie de investiţii, atât pentru asigurarea cu gaze naturale, cât şi pentru racordarea altora noi, în condiţii de siguranţă. Iar sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Caraș-Severin a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de 6 kilometri, iar 2 kilometri au fost protejați catodic. Valoarea totală a acestor investiții în cei 8 kilometri de reţea s-a ridicat la circa 4 milioane de lei.
Cele mai importante investiţii s-au derulat la Reşiţa, mai exact două proiecte, pe străzile Pomostului, Moise Groza şi Revoluţia din Decembrie, respectiv pe străzile Parcului, Fagului, Dealu’ Mare, Mureşeni şi Corbului. În municipiu, lungimea totală a conductelor şi branşamentelor de gaz înlocuite a fost de peste 5 kilometri.
„Unul dintre cele opt autolaboratoare achiziționate de companie pentru detectarea eventualelor scurgeri de gaze naturale a ajuns în dotarea echipelor care gestionează rețeaua din județul Caraș-Severin, se arată într-un comunicat al Delgaz Grid. Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție reprezintă o prioritate și în acest an, în județul Caraș-Severin fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 9 kilometri, valoarea investițiilor depășind 4, 2 milioane de lei. Lucrările prevăzute a fi finalizate în 2021 sunt cele de la Bocșa (6 km) și Reșița (3 km)“.
JCS-A.M.