Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Majorarea tarifului la gunoi este iminentă la Caransebeș, astfel că primăria, Transal și asociațiile de proprietari s-au pus la masă, în încercarea de a găsi cele mai optime soluții atât pentru operatorul de salubritate, cât și pentru cetățeni!

Asta pentru că s-a constatat existența unei fisuri de ordin financiar între cele două părți, pe care le-a explicat-o reprezentanților cetățenilor, la dialogul de la primărie, chiar edilul Felix Borcean. Acesta a venit și cu o posibilă soluție: introducerea de la 1 ianuarie a taxei de habitat. „Avem indicii că, undeva, colectarea la nivel de asociații de proprietari are o fisură. Adică cetățenii plătesc, doar că la Transal nu ajung toți banii, nu mai putem trece cu vederea așa ceva, banii se adună, dar se declară altceva, asta e problema. Majorarea o să îmbrace o altă formă, vă spun în premieră că o să încercăm să introducem o taxă de habitat pe care o  veți plăti direct la primărie, pentru a evita discuțiile. Adică, cetățeanul va avea posibilitatea să plătească direct, la Taxe și Impozite, lunar, trimestrial sau anual, vom propune 20-21 de lei de persoană pe lună. Și ca să nu mai creștem prețurile, e nevoie de selectarea mult mai atentă a gunoiului, iar pentru asta o să implementăm două proiecte: insule ecologice cu cartelă pentru asociații și platforme îngrădite”, a precizat Borcean. Edilul a adăugat că a cerut și din partea Transal Urbis anumite măsuri, gen diminuarea personalului sau renunțarea la scutirile de plată pentru foștii și actualii angajați, vreo 400 la număr, ultima intrând deja în vigoare din noiembrie.

Șeful Transal Urbis, Sorin Pușcaș, a fost și mai explicit legat de cum anumite asociații încasează de la cetățeni dar nu plătesc toți banii pentru gunoi, la un moment dat vorbindu-se chiar și de delapidare. „Am găsit o situație dezastruoasă la Transal, aveam o bănuială de dinainte de a prelua conducerea societății că asociațiile nu sunt corecte față de Transal și am început să facem verificări. Pentru început la 29 de asociații, am luat ceea ce au declarat la noi până în octombrie și am mers pe teren și am verificat ceea ce s-a afișat de asociații pe fiecare scară de bloc. Când am tras linie, am văzut că apar diferențe, adică unii dintre dumneavoastră încasează mai mult decât plătesc la Transal. Din 29 de asociații am descoperit o diferență de 323 de persoane, adică un minus de aproape 5 mii de lei pe lună, 60 de mii de lei pierdere anuală pentru Transal. Și asta nu e tot, e vorba doar de 29 de asociații. Unii dintre dumneavoastră, aflând că am început să verificăm, au început să ridice nivelul persoanelor, dar încă nu s-a ajuns la cifra adevărată. Vă rog ca în cel mai scurt timp să veniți cu declarațiile reale, adică cât percepeți de la populație, atât veniți și declarați la Transal. Noi o să verificăm toate asociațiile, treaba e groasă, cine nu înțelege putem să mergem și pe alte căi. Am verificat și case, sunt cazuri declarate o persoană și acolo stau mai multe”, a fost mesajul lui Pușcaș, cuvintele acestuia nepicând bine pentru unii dintre președinții de asociație.

S-a mai vorbit și despre greșelile făcute de Transal Urbis, vina pentru situația dezastruoasă de care vorbea Pușcaș neputând fi aruncată doar în cârca cetățenilor, dar și despre modul cum vor plăti cetățenii gunoiul la Taxe și Impozite. Concluzia a fost că prețul trebuie majorat, altfel firma se închide și vine un operator privat care va dicta prețul așa cum vrea. O decizie în acest sens va fi luată, cel mai probabil, în ședința de consiliu local, din 28 decembrie. De altfel, 10 consilieri locali au fost prezenți la dialogul de vineri de la primărie, pentru a-și face o idee cât mai clară asupra ceea ce e de făcut în perspectiva votului din 28 octombrie.

JCS-R.M.