Caraş-Severin, Romania

Arad - Pentru că sărbătorile de iarnă se apropie cu paşi repezi, poliţia va efectua zilnic controale prin pieţele şi locurile unde se vând petarde şi artificii a căror comercializare este interzisă de lege.

Astfel, persoanele juridice şi fizice, care nu respectă regimul materiilor explozive, riscă pedeapsa cu închisoare de la trei luni la un an. De asemenea, este interzis ca persoanele fizice să confecţioneze, să deţină, să comercializeze, să importe sau să folosească orice altă operaţiune cu obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasele II-IV, T.1, T.2, precum şi a artificiilor din categoria „obiecte zburătoare luminoase” şi a pocnitorilor din clasa I.

Condiţii

Persoanele juridice pot însă comercializa obiecte artizanale şi de distracţie pe bază de amestecuri pirotehnice din clasa I, însă acestea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute de lege în ceea ce priveşte deţinerea, prepararea, experimentarea, distrugerea, transportul, depozitarea, mânuirea şi folosirea materiilor explozive utilizate în orice alte operaţiuni specifice în activităţile deţinătorilor, precum şi autorizarea artificierilor şi a pirotehniştilor.

Trebuie să menţionăm faptul că din clasa I fac parte numai obiectele pirotehnice de distracţie foarte mici, de tipul artificiilor, cu o masă maximă de amestec pirotehnic de trei grame ( steluţe, lumânări scânteietoare, jerbe cu scântei, minisori, inele de foc şi sateliţi).

I.C.