Timpul: Formaţia „Timpuri noi“ a cântat pentru prima dată la Reşiţa în aproape 25 de ani de activitate muzicală. Cum a fost concertul, publicul?
A.P.: De la nişte iluştri necunoscuţi, şi iluştri dar şi necunoscuţi, la … Spectacolul îl conţinea şi pe dl. primar căci, în fondul problemei, noi nu veneam nici după alţi 25 de ani de acum înainte dacă nu ne chema dumnealui. Mulţumim frumos că ne-a chemat să cântăm la Reşiţa.
Timpul: Cum te simţi la aproape 25 de ani de „Timpuri noi“?
A.P.: Mă simt pe jumătate diminuat. Nu mai sunt nici pe departe acel „Artan“ cum mă strigă prietenii, cel de acum 25 de ani. Dar, atunci când mă uit în jurul meu, nu mi-e jenă deloc.
Timpul: Să vorbim puţin despre perioada „Partizan“, atunci când „Timpuri noi“ s-a stins pentru o vreme. Cum s-a născut şi cum a murit „Partizan“?
A.P.: „Partizan“ este un fel de „Timpuri noi“ foarte modern, care a avut două albume foarte cuprinzătoare, foarte substanţiale. Şi asta în doar trei ani. Dar două albume absolut substanţiale, de necomparat cu ceea ce ştiu eu că reprezintă nivelul românesc. Iar când spunem „nivel românesc“, ştim cu toţii la ce ne gândim.
Timpul: Ascultând „Timpuri noi“, lumea simte buna dispoziţie pe care o emană muzica voastră. Cum reuşiţi voi să fiţi atât de binedispuşi într-o ţară cam tristă, aşa cum e România?
A.P.: Nu cred că lucrurile stau chiar aşa. Ţara nu e una tristă, e o ţară de caterincă, o ţară cu multe argumente pentru minus şi cu destul de multe argumente pentru plus.
Timpul: Legat de întâmplarea anterioară, povesteşte-ne o întâmplre hazlie petrecută de-a lungul celor 25 de ani în turneele „Timpuri noi“.
A.P.: N-aş putea să povestesc o întâmplare anume, nu mai ţin minte absolut nimic. Şi orice întâmplare, oricât de veselă sau tristă ar fi fost, n-a ajuns niciodată la nivelul întâmplărilor petrecute pe scenă. Probabil că noi, cei de la „Timpuri noi“, suntem nişte oameni destul de plictisitori în viaţa de zi cu zi. Deşi eu n-aş spune asta. Dar e şi normal ca ceea ce pregăteşti cel mai bine, şi lucrul la care te pricepi cel mai bine, să umbrească întâmplările aşa zis interesante din turnee. Întâmplări care …. ce? C-am pierdut trenul odată, nici nu-mi amintesc să-l fi pierdut vreodată. Bucuros aş spune că l-am pierdut, dar chiar nu l-am pierdut niciodată.
Timpul: Ce ne pregătiţi pe linie discografică? Ce vă propuneţi pentru viitor?
A.P.: Nu ştiu dacă „linie discografică“ mai e de vreun interes. După cum ştie toată lumea, în general discurile nu prea se mai vând. Eu personal, parcă am impresia că nu prea mai trebuie. Poate ne mai cheamă şi alt primar, şi altul, şi altul… şi tot aşa. Asta facem, ne tot cheamă lumea în diverse locuri iar noi cântăm. Şi nu ne e jenă deloc de asta.
Timpul: Pentru că se apropie Sărbătorile de iarnă, în încheiere, adrsează câteva cuvinte celor care vă ascultă muzica.
A.P.: Nu ştiu ce să zic. Câteva cuvinte drăguţe, la care să şi râdă lumea, să se simtă bine? Dacă e să râdă lumea, atunci să zicem …. „cocoşelul de la Notre Dame“.
Ionel Ivaşcu