Timpul: Când ai urcat, prima dată, pe motocicletă?
Petru Chiriţă: La vârsta de 14 ani, adică prin 1970. Nici nu ajungeam bine la pedale.
Timpul: A fost devreme, a fost târziu?
P.C.: Păi, acum 31 de ani cred că era foarte devreme. Am urcat pe o Mobra. Eram foarte încântat de trecerea de la bicicletă, pe care o călăream toată ziua. Clubul moto era în zona Muncitoresc. Îmi aduc aminte că venea Werner Hirschvogel cu trupa lui. Aveau un teren amenajat pe Dealul Cozapaia. Pe unde se cărau ei cu motocicletele, eu mă dădeam cu bicicleta. Pe urmă, şi-a luat unchiul meu o Mobra. Eram cam micuţ, nu puteam să mă urc şi să cobor de pe motoretă. Unchiu o ţinea, la plecare şi la sosire.
Timpul: Asta a fost aşa, de distracţie. Cum de te-ai şi legat de acest sport?
P.C.: La vremea aceea, făceam schi. Am fost campion judeţean, campion de zonă, la juniori. Printre colegii mai mari era şi unul care avea motocicletă şi cocheta cu motociclismul. Eram prieteni. M-a luat într-o zi cu el, la atelierul din Moroasa, lângă sala de sport. Hirschvogel era liderul. Şi, într-o zi mi-a zis: „du-te în magazie şi i-aţi tot ce îţi trebuie şi fă-ţi o motocicletă, ca să ai de lucru“. Aşa am început. Am luat roţi, un cadru, un motor de 175 cmc… Tot ceea ce era necesar. Şi am reuşit să-l fac. Am făcut o motocicletă pe măsura mea. Cu care am mers şi la curse.
Timpul: Când ai debutat oficial?
P.C.: După vreo patru ani. La 18 ani. Am luat permis de conducere, fiindcă nu se putea alerga fără el.
Timpul: Şi, când au venit primele rezultate, primele satisfacţii?
P.C.: Târziu. Prin anii ’80. Eram un copil printre piloţi. Iar concurenţa era mare.
Timpul: Cam câţi participanţi erau la o cursă?
P.C.: În jur de 20, 25, 30, pe clasă. Aproape cam câţi se adună acum la un concurs. După anii ’80, când m-am întors din armată, mi-am cumpărat o motocicletă Mayco, de 125 cmc. O alegere proastă. A fost o ţeapă. Atunci, unul dintre colegi, care avea un motor de 250 cmc, a tras o căzătură zdravănă, acolo unde este staţia de autobuz de la universitate, şi s-a accidentat destul de grav. Şi-a zis: „Coane, ia-l tu, că eu am terminat cu moto“. Astfel, în primul an, în 1986 mai precis, am venit pe locul al III-lea. Pe urmă, în 1988, am ieşit campion, la 250 cmc. Apoi, clubul s-a desfiinţat, a venit Revoluţia…
Timpul: După o pauză destul de lungă ai revenit pe circuite.
P.C.: Da. Am reuşit să constituim un nou club, la U.C.M.R. Iar în 2005 am ieşit chiar vicecampion balcanic, la 125 cmc, şi campion cu echipa României. Iar acum am înfiinţat un alt club, Caraş Moto Racing.
Timpul: Sub numele căruia ai fost, recent, la Belgrad. O surpriză pentru etapa de campionat balcanic, unde ai avut o nouă revenire, una în forţă.
P.C.: Vreau să-ţi spun că am fost musafirul nepoftit. Nimeni nu m-a luat în seamă. Nu eram în calcule. A fost o victorie pe muchie de cuţit. Am luat plasă că am pus cauciucurile de ploaie şi, după jumătate de oră, pista s-a uscat. Am ieşit de vreo două ori afară. Apoi, pe final, m-a dublat sârbul Zoric Barsa, şi am trecut linia de sosire amândoi, că n-am ştiut cine a fost totuşi primul. Am aflat la festivitatea de premiere.
Timpul: Au mai rămas trei etape. Din discuţiile pe care le-am avut, am înţeles că nu-ţi poţi permite să le onorezi pe toate. Cu greu ajungi, mi-ai mărturisit, şi la Pleven, în Bulgaria, la sfârşitul acestei săptămâni.
P.C.: Toate cheltuielile le suport din buzunarul propriu. Iar o etapă mă ajunge la circa 900 de euro, în condiţiile în care piesele mă costă aproape 600 de euro. De aceea, intenţionez să mă retrag. La Belgrad am dormit în maşină, pentru că nu-mi ajungeau banii. Alţii erau cu echipă de mecanici. Eu eram şi pilotul şi mecanicul.
Carte de vizită
Petru Chiriţă
Data şi locul naşterii: 25 mai 1956, Reşiţa.
Starea civilă: necăsătorit.
Studii: medii.
Performanţe: multiplu campion naţional şi balcanic.
Marius Moraru