Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – De abia la a cincea licitaţie, patru firme s-au asociat pentru a depune o singură ofertă!

Grav afectat în urma fenomenelor hidrometeorologice de acum trei ani, podul de la Slatina Timiş aşteaptă, de atunci, să intre într-unul din următoarele procese: reparaţie, reabilitare, refacere, reconstrucţie! Toate aceste variante s-au vehiculat între timp, fără a se ajunge însă la ce era mai important pentru comunitate: deschiderea şantierului. Potrivit expertizei tehnice din 2020, traficul rutier nu se mai poate desfășura în condiții de siguranță peste podul peste Timiş, întrucât acesta prezintă, pe lângă alte avarii, degradări ale structurii de rezistenţă, cu numeroase fisuri şi material granular instabil. Atunci, lucrurile păreau relativ simple, măsurile recomandate de expert, în raport cu cele 97 de defecte de calitate constatate (indice de stare tehnică 31 din maxim 100), fiind de „reabilitare şi înlocuire a unor elemente“. Primele trei licitaţii lansate de Direcţia de Drumuri Judeţene n-au reuşit să stârnească entuziasmul constructorilor în 2021, asemeni celei de-a patra din iunie 2023, anulată automat ca urmare a lipsei de oferte.

În cazul primelor patru licitaţii, se pare că nu cele 4,4 milioane de lei, la cât a fost estimată lucrarea, le-a displăcut eventualilor ofertanţi, ci soluţia recomandată, de consolidare a pilei podului, urmată de lucrări complementare. Deocamdată, vestea bună e că Direcţia de Drumuri Judeţene a primit o primă şi singulară ofertă din partea unei asocieri, formată din Vegas Center Wood House din Arad (lider) şi Intercad Proiect din Iaşi, cărora li se adaugă Alpenside Bucureşti şi SPC Elite Consulting din Iaşi, în calitate de terţi. Oferta se află în faza de evaluare tehnică, aceasta, împreună cu cea financiară, urmând a fi finalizată cel târziu până în 11 noiembrie 2023.

Înaintea lansării licitaţiei „Nr.5“, preşedintele CJ, Romeo Dunca, anunţa că „nu mai pierdem timpul, facem din nou licitația, cu clauză suspensivă. Adică: demolare, înlocuire completă, cu 10 milioane de lei alocați, pe care îi vom identifica.“ De vreme ce o asemenea succesiune a intervenţiilor poate fi încadrată în „Achiziţia serviciilor de proiectare, asistenţă tehnică şi execuţie pentru lucrarea «Înlăturarea efectelor calamităţilor din perioada 14-19.06.202, Refacere pod peste râul Timiş»“, ar mai rămâne de identificat, la o adică, doar 7 milioane de lei, pentru că acum disponibili sunt doar 3.

Durata de realizare a serviciilor, conform anunţului de licitaţie, ar fi de maximum două luni pentru proiectare, urmate de maximum nouă luni pentru execuţia lucrărilor. Grea sarcină, dacă se ia în calcul demolarea şi înlocuirea completă a podului. Reamintim, este vorba despre cel de la km 58+124 al DJ 582, care face legătura între Slatina Timiş şi DN6 (E70)!

JCS-Walter Fleck