CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!
✔️ Nelu Popa și Mihaela Drăgilă au scos „topoarele“ zilele astea. Avantaj, Mihaela, pentru că un astfel de conflict o scoate din anonimat. Înțelegem că motivul sunt datoriile Primăriei Lăpușnicu Mare către Ocolul Silvic Banatul Montan, dar nu înțelegem de ce se scot „topoarele“ când Ionuț Popovici nu e de față, poate ricoșează vreo așchie, vreun croșeu, ceva… Chiar nu are farmec!
✔️ Brian de la Măureni a trecut la PSD, exact așa cum i-am sugerat noi: când are CSM meci. Și așa a făcut. Nouă ne-a spus că trecerea la PSD a fost o alegere sentimentală. L-am înțeles, iar sentimentele nu se contestă. După ce a fost sprijinit de PNL cam în toate proiectele, după ce a obținut unele dintre cele mai mari finanțări s-a plictisit. Ca în orice relație. Când cel de lângă tine nu mai are ce să îți ofere, cauți altceva. Și a găsit PSD-ul care o să îi ofere mai mult decât niște simple finanțări. Cică în 2028 se întoarce la prima iubire!
✔️ Unul dintre colegii din presa cărășeană, respectat mereu de noi mai ales pentru vârsta pe care o are, dar și pentru condei, ne tot contestă. Contestă tot ce facem, ce scriem, cum scriem, când scriem, de ce scriem. Nimic nu îi place la noi și exprimă asta pe unde apucă. Nu ne deranjează. Noi avem loc de toți. Vom fi doar atenți dacă sare calul dincolo de „bă“! Iar dacă o știre apare mai rapid decât se așteaptă este pentru că putem. Și mai ales pentru simpul fapt că al nostru CAON a fost primul site de știri online din Vestul țării. Fără a fi lipsiți de modestie, chiar este normal să fim cu un pas înainte. Nu ne iese mereu, dar încercăm. Cât despre metode! Să nu vorbim de sfintele metode la care ne închinăm toți cei din presă!
✔️ Chirurgia plastică de la spitalul din Caransebeș e pe cale să nu mai facă față la atâtea cliente, după ce acestea au auzit ca Happy Singh e noul director medical și nu va mai avea timp de operații. Decât la cabinetul privat, bineînțeles! Am avea un sfat pentru cele mai puțin norocoase: până fac rost de bani pentru privat, ies mai ieftin dacă-și cumpără un telefon de fițe cu un filtru performant pentru story-urile de pe Instagram. Altfel, riscă să arate ca Loredana Groza.
✔️ De acum, Bocșa nu va mai fi vestită numai pentru Izvorul Tămăduirii de la Vasiova. Emoțiile lui Mirel Pascu, din cauza cărora a spus că îl avem ministru pe Sorin Frunzăverde în loc de Sorin Grindeanu, vor fi de acum celebre. Nu e bai! Am auzit că atunci când se va inaugura centura, Grindeanu nu va rămâne dator și va aminti de eforturile lui Mirel Cismăneanțu…
✔️ „John” B. (cu B de la Bucoșnița), nea Mărin și alți ciraci au mers zilele trecute la București să-l „răzgândească” pe bossul cel mare și să-l convingă că e mai bine cu Bebe decât cu Felix. La Sorin n-au mai îndrăznit să se ducă, că le dădea cu sondaju-n cap! Ghinion, cum ar zice un clasic, pentru că bossul cel mare e om de cuvânt! Au plecat plouați, la fel cum au făcut-o și când nea Marcel a fost la Caransebeș, în decembrie, și l-au așteptat pe coridoare, doar-doar îi remarcă cineva. Vezi, „John” B., poate dacă mergeai la Parlament cu o trotinetă electrică și nu cu Rollsu, aveai mai multe șanse!
✔️ Nu demult, prefectul Ioan Dragomir și-a exprimat îngrijorarea ca angajații UCMR, preluați de Hidroelectrica, „să nu ajungă cumva să muncească precum sclavii pe plantație“. Aoleo, dle prefect, e adevărat că oamenilor acelora, obișnuiți ani și ani de zile în 75%, o să le fie greu să muncească normal, dar noi pe Karoly Borbely, șeful Hidroelectrica, nu ni-l putem imagina cu un bici în mână prin uzină, pocnindu-l printre „sclavi“!
✔️ Cetățeanul Ioan Bunea, cel care a contestat și înjurat de-a lungul anilor, prin ședințe, toți președinții Consiliului Județean pentru drumul dintre Doclin și Surducu Mare, s-a oprit din protestat. Are drum! Acum omul nu se mai oprește cu laudele pe unde apucă…
✔️ Deși la cort sunt toate bune și frumoase, prin culise se aude că alianța de dreapta de la Caransebeș e cam pe butuci. Cei mai păgubiți sunt cei de la USR, care acum au doi consilieri și riscă să rămână doar cu unu, după cum se spune că se vor împărți locurile pe listă. Forța Dreptei a scos de la naftalină foști PD-iști de care n-a mai auzit nimeni de ani de zile, că altfel cine era atât de inconștient să meargă la luptă cu Arin Ispas, iar PMP-ul lucrează tot cu foști fani de-ai lu’ Băsescu, care s-au mai lipit pe ici, pe colo, ba de un partid, ba de o societate. Viva la Revolucion, domnu’ Aurel!
✔️ Despre Dunca și Hurduzeu azi nu vă spunem nimic. Sunt în campanie, fiecare cum și pe unde poate. Dar veți tot auzi de ei!
P.S. Nu uitați! Acesta este un pamflet, tratați-l ca atare!