Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Zilnic ne parvin informaţii de tot felul. Unele nu pot fi dezvoltate astfel încât să iasă articole de ziar. Altele sunt amuzante, altele chiar inutile. Încercăm să vă mai plimbăm printre şuşoteli de prin toate domeniile, jocuri de culise de prin politică. Toate au un sâmbure de adevăr, asta să vă fie clar, însă modul în care sunt scrise le duce în zona pamfletului. Că sunt utile sau inutile, vedeţi voi! Noi vi le oferim pentru că le ştim. Şi, credeţi-ne, ştim multe!

✔️ Printre primarii care nu vor mai candida de la PNL se numără și cel de la Slatina-Timiș. Unul din motivele invocate ar fi fost acela că Ghiță Roma voia acces la Drumul Expres ce vine de la Filiași, însă ar fi aflat că accesul va fi la Armeniş. Supărat, a zis că pleacă din PNL şi va candida independent. Acum ştim sigur că va pleca din PNL. Și asta pentru că Grindeanu a hotărât că Slatina-Timiș va avea acces la Drumul Expres. Armenișul mai așteaptă… Nasol!

✔️ Iureș mare săptămâna trecută la muzeul din Caransebeș: s-au păruit două doamne, una mai „roșie“ decât cealaltă! Poliție, plângeri, reclamații, comisii de disciplină, ce mai, tot tacâmul! Am avea un sfat pentru cele două, ș-așa nu stă muzeul pe roze cu banii: ar putea vorbi cu șeful dumnealor de partid (nimeni altul decât nașul copiilor milionarului caransebeșean care deține nămolul de la Techirghiol) să-l roage pe dom’ Vasile să mai trimită din când în când câte o cisternă de nămol la muzeu. În curte se pot organiza lupte în nămolul care face bine și la ten, se mai rezolvă și vreun reumatism. Se pot rupe chiar și bilete. Dacă tot sunt puse pe harță respectabilele angajate ale muzeului, măcar să se păruiască cu folos!

✔️ Zilele trecute, oamenii legii au făcut percheziții la un ocol al Direcției Silvice pentru că pădurarii au marcat ilegal copaci. Doamne ferește! Nu mai poate bietul pădurar să meargă prin pădure și să mai aplice câte un marcaj. Așa de urât, de singurătate sau să sperie lupii, vulpile, să vadă dacă pomii sunt găunoși… Ce ți-e și cu autoritățile astea! Pac, marchează niște percheziții!

✔️ V-am spus că la ultima ședință de Consiliu Local, primarul Reșiței a lipsit. Așa au aflat și reșițenii că Gabriel Dinu este consilier local. Și asta pentru că a vorbit de niște nemulțumiri pe care le avea. Și bine a făcut. Dar noi credem că dacă primarul era la ședință, nu vorbea. O fi Gabi pesedist convins, dar nu ar risca atât încât să aibă păreri când e Nelu prezent…

✔️ Zilele trecute apărea prin presa cărășeană o informație cum că Popa și Dunca ar face rocadă la candidaturi. Sigur, președintele CJ a infirmat o astfel de știre, însă până când a infirmat, mulți dintre angajații din Consiliul Județean au fost terorizați la gândul că Nelu le va fi șef. Cum naiba să te apuci de muncă cu adevărat acum când se apropie perioada concediilor?! Cel mai stresat a fost vicele Rădoi. Noi credem că nu avea de ce. Nu de alta, dar nu va mai fi vice pe acolo…

✔️ Când i-am văzut pe Ludovic Orban și Luci Voina unul lângă altul zilele trecute, am zis că ne-a pus Dumnezeu mâna-n cap și o să vedem un concert extraordinar cu reîncarnările lui Miles Davis (trompetă) și Paco de Lucia (chitară clasică). Ce mai, Porter al lu’ Nelu era mic copil. N-a fost să fie decât un jam session fâsâit, cu Orban stând în alianță cu cei care mai votează cu PSD prin Consiliul Județean. Între ei, Hadrian, pe post de primadonă. Cică unul din motivele pentru că n-au concertat ar fi că nu era maestrul Păuța în sală să-i remarce…

✔️ Mihaela de la Lăpușnic nu mai pleacă la PSD. Nu că nu mai vrea, nu mai vrea PSD-ul. Îl vor pe Lala. Oricum, la câți flotanți are Lăpușnicu Mare acum de prin satele din jur, Lala poate candida și de la PNȚCD că tot are șanse mari de câștig.

✔️ Pentru merite deosebite în lupta de clasă împotriva PNL, vicele Isac s-a ales cu un Ford Kuga nou-nouț, cât să tot facă omu’ naveta cu Skoda care-i trezește atâtea amintiri. Dar asta nu e tot. Unii consilieri vor să-i și doteze Fordu’, tot din banii de la județ, cu un miniplug de zăpadă, ca să nu aibă Isac probleme să ajungă pe munte, la hotelul unde plătește mii de euro pe sezon pentru un apartament. Nu e exclus nici un utilaj de tăiat crengi de pe marginea drumului, să nu se plictisească în drum spre Timișoara. Noi am propune și un aparat de tăiat frunze la câini. Stați, am uitat, pe ăsta îl are deja Isac!

✔️ Cărășenii prezenți duminică la Târgul de la Răcășdia s-au simțit din nou importanți. Așa cum se simt o dată la patru ani. Cu atâția politicieni prezenți pe metrul pătrat nici nu aveau oamenii cum să nu simtă că și ei contează… După 9 iunie le trece. Ei revin la ale lor, politicienii la ale lor, prefectul Dragomir rămâne în pensie, iar viața merge înainte!

✔️ Glumele despre prostia polițiștilor riscă să fie pe cale de dispariție. Asta pentru că România a reușit să-și inventeze o aplicație pe cât de necesară, pe atât de utilă. Numele acesteia, deloc inspirat zic unii, pleacă de la lupii dacici, eDAC, și va citi, va scrie și va transmite datele de pe acte în locul polițiștilor. În sfârșit, oamenii legii sunt la un pas de a scăpa de rușinea proceselor pierdute pentru că n-au copiat bine, în procesele verbale, numele contravenienților. Iar noi ne putem bucura, în sfârșit, că buzunarul public nu va mai pierde, pe procese, sumele aferente.

P.S. Nu uitați! Acesta este un pamflet, tratați-l ca atare!