Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În acest sens, Direcţia Silvică cere acordul de mediu pentru proiectul „Dezvoltarea zonei turistice Semenic – defrișarea vegetației forestiere (H.G. 1019/2020, art. 1, alin. 4)“, propus a fi amplasat în raza Ocolului Silvic Văliug!

După cum ştiţi, dezvoltarea zonei turistice Semenic este un proiect de importanţă naţională, fiind inclus în Programul de dezvoltare a turismului montan „Superschi în Carpați”. Terenul pe care se constituie amplasamentul PUZ este situat pe partea nordică a Munţilor Semenic, iar folosinţa lui actuală este de fond forestier şi păşune alpină. Suprafaţa totală destinată amenajării domeniului schiabil, potrivit raportului de mediu, este de 255.483,17 mp (25 de hectare) din care 230.566 mp (23 de hectare) sunt fond forestier. Din acestea, 22,5 ha trebuie defrişate.

Primăria Reşiţa, titularul proiectului, pentru compensarea pierderii de habitate forestiere (făgete) a propus împădurirea unei suprafețe mai mari, de 25,3 hectare, pe terenul cedat la schimb cu statul român, prin Romsilva. Potrivit raportului de mediu, singura activitate cu impact este defrişarea în scopul realizării pârtiilor de schi și a telegondolei. „După executarea lucrărilor, spune acelaşi raport, sistemul se va adapta și se va reechilibra în noua formă. Ca urmare, prin aplicarea PUZ-ului, pe termen lung nu se va afecta biodiversitatea și nu se va deranja echilibrul ecosistemelor forestire“.

Reamintim că domeniul schiabil Semenic presupune, printre altele, două pârtii de schi, Franzdorf și Adolf Zangl, în lungime totală de 8 km; telegondolă cu lungime totală de aproape 4 km și diferență de nivel de peste 700 de metri; instalație de zăpadă artificială cu captare de apă din zona de izvoare a pârâului Gozna și lac de acumulare la cota 1.370 metri, pe platoul de lângă Cabana Prietenii Munților, precum și o serie de construcții anexe.

Se aşteaptă ca proiectul să influenţeze în bine starea economică și socială a judeţului Caraş-Severin, în special a zonei montane Semenic ce include satele de vacanță Văliug, Gărâna, Brebu Nou și stațiunile Crivaia, Semenic și Trei Ape, care oferă, în prezent, servicii turistice mult sub potențial.

JCS-Nina Curiţa