REȘIȚA – Gimnaștii de la Clubul Sportiv Școlar Reșița concurează la Campionatul Național al Juniorilor III, la Onești. CSS Reșița se prezintă cu o echipă de categoria a III-a, nivelul 2, formată din Andrei Titi, Robert Aioanei, Richard Drăgulescu și Albert Ilie, la individual urmând să concureze Alexandru Puiu. De asemenea, la categoria a III-a, nivelul 1, în concurs va fi prezent Denis Titi.
Participanții la Campionatul Național de Gimnastică al Juniorilor III, echipe și individual, au sosit încă de ieri la Onești, iar astăzi au intrat în sală pentru acomodare. Gimnaștii reșițeni, pregătiți de antrenorul Robert Bălan, se vor antrena de dimineață, cu începere de la ora 11:30, alături de gimnaști de la CSS Brașovia Brașov, CSS Steaua și CSS Buzău. Aceeași grupă de acomodare se va afla în sală și între orele 17:30-19:30. În competiție se vor mai afla gimnaști de la CSS Dinamo, CSS Sibiu, CSS Arad și CSS Lugoj.
Întrecerea propriu-zisă va începe miercuri, 7 iunie, la ora 10, cu gimnaștii de nivelul 1, echipe și individual compus, cu reșițeanul Denis Titi în concurs. Emoții mari pentru reșițeni vor fi miercuri după-amiază, odată cu intrarea în competiție, de la ora 16:00, a echipei de nivelul 2, care vizează prezența pe podium.
Joi, 8 iunie, de la ora 10:00, sunt programate finalele pe aparate, unde de asemenea elevii lui Robert Bălan și Mihaela Rugaci vor lupta să fie pe podium. Doi dintre antrenorii reșițeni, Robert Bălan și Ioan Cristian Balinț, se află pe lista arbitrilor invitați de Federația Română de Gimnastică să oficieze la această competiție.
Din 30 mai, la Onești are loc un adevărat festival al gimnasticii, început de fete, continuat de băieții juniori III, pentru ca din 8 iunie aici să concureze juniorii II și I.