Caraş-Severin, Romania

BĂILE HERCULANE – Două echipaje de pompieri militari și voluntari au acționat prompt în această dimineață pentru stingerea unui incendiu, anunțat prin apel la 112!

Este vorba de un incendiu izbucnit la o centrală pe lemne, într-un bloc din Băile Herculane, a transmis ISU Semenic Caraș-Severin. Au intervenit de urgență un echipaj de pompieri militari, cu o autospecială de stingere din cadrul Punctului de Lucru Băile Herculane și un echipaj din cadrul SVSU Băile Herculane, care a sosit, de asemenea, la fața locului cu o autospecială de stingere. Incendiul a fost localizat rapid, în jurul orei 9.30, fiind imediat lichidat. Potrivit cercetărilor preliminare, incendiul ar fi fost declanșat de un scurtcircuit al instalației electrice. Din fericire, nu s-au înregistrat victime.

JCS-A.G.