În 2016 am început drumul în jurnalismul sportiv. Au trecut 10 ani în care am scris despre fotbal, handbal, atletism, marș, natație, baschet și despre multe alte discipline sportive, de la competițiile locale până la cele naționale. Am scris cronici de meci, am urmărit competiții, am stat de vorbă cu sportivi și antrenori și am încercat, de fiecare dată, să duc mai departe povestea lor către cititori.
În acești 10 ani am avut privilegiul să cunosc oameni extraordinari și să fiu martor la performanțe care au făcut cinste Reșiței și județului Caraș-Severin. Multe dintre aceste povești au ajuns în paginile Jurnal de Caraș-Severin și pe CAON.ro și mă bucur că am putut contribui, prin meseria mea, la păstrarea lor în memoria comunității.
Iar faptul că ziarul pentru care scriu ajunge acum la ediția tipărită cu numărul 10.000 reprezintă pentru mine un moment cu totul special. Înseamnă că, timp de decenii, mii de oameni au avut poveștile consemnate aici, iar sportul cărășean a avut un loc al său în paginile ziarului.
Le mulțumesc tuturor sportivilor, antrenorilor, conducătorilor și oamenilor de sport care mi-au acordat încrederea de a le spune poveștile. Și, mai ales, le mulțumesc cititorilor care au ales să le citească.
10.000 de ediții înseamnă istorie. Iar pentru un jurnalist sportiv, fiecare poveste spusă la timp poate deveni parte din această istorie.
Ștefan Moraru
