Caraş-Severin, Romania

VĂLIUG – Alimentarea cu gaz și iluminatul public pe Semenic, la stadiul de proiecte îndrăznețe. Scriem asta deoarece primăria a depus recent pe Programul „Anghel Saligny” un proiect în valoare de aproape 31 de milioane de lei, care prevede introducerea în localitate a rețelei de gaz care să alimenteze și stațiunile Crivaia și Semenic!

„Rețeaua pleacă din Reșița, are o lungime de 45 km și va cuprinde 1.300 de branșamente deservind gospodării, instituții publice și unități de cazare”, am aflat de la viceprimarul Alin Marcu.

Pentru introducerea pe munte a iluminatului public, despre care am mai scris, deocamdată primăria a făcut achiziția de studiu de fezabilitate pentru a stabili cu exactitate valoarea viitoarei investiții. „Timpul de întocmire este de 60 de zile, așteptăm finalizarea studiului de fezabilitate ca să vedem ce spune proiectantul. Pentru că pe munte nu e simplu. Vom vedea ce fel de stâlpi și ce lămpi vor trebui, ținând cont că acolo e ceață, e chiciură, vreme rea”, a precizat viceprimarul Marcu.

Acesta ne-a vorbit și despre un proiect de reabilitare și modernizare a unui drum în lungime de 3,7 km, care leagă comuna de zonele Grindești și Crivaia Mică. Investiția se ridică la valoarea de 9,5 milioane de lei, proiectul fiind depus recent pe Programul „Anghel Saligny”. Deocamdată, pentru acest proiect, primăria așteaptă răspunsul de la București. Însă vineri e programată recepția unui alt proiect, derulat prin PNDL, prin care au fost asfaltate mai multe porțiuni de drumuri în lungime totală de 3,5 km.

JCS-Ionel Ivașcu