CARANSEBEȘ – Primarul Caransebeșului, Marcel Vela, alături de importante fețe bisericești precum Înaltpreasfințitul Andrei, Mitropolitul Clujului, Înaltpreasfințitul Timotei, Arhiepiscopul Aradului și Preasfințitul Lucian au plantat marți un nuc în curtea Episcopiei Caransebeșului, în memoria celui care a fost primul ierarh al reînființatei Episcopii a Caransebeșului, Preasfințitul Emilian Birdaș, de la moartea căruia s-au împlinit 20 de ani.
„ Preasfințitul Emilian Birdaș avea obiceiul să scrie, să stea, să primească mireni și preoți, să se sfătuiască despre viitorul episcopiei sau despre planurile viitoarei catedrale sub un nuc. Simbolul nucului și al tradiției continuității în Episcopia Caransebeșului le-am împlinit astăzi, aici, cu bucurie, împreună cu cei trei ierarhi pentru că Episcopia Caransebeșului își respectă tradițiile”, a precizat Vela.