Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Sindicaliștii din Poșta Română nu s-au lăsat intimidați de administrația companiei și au oprit lucrul chiar de 1 aprilie!

Membrii din județ ai Sindicatului Lucrătorilor Poștali din România (SLPR) s-au alăturat, azi dimineață, colegilor lor din țară care au declanșat greva generală, după ce negocierile cu administrația companiei nu au ajuns la niciun rezultat. Cu toate acestea, nu toată activitatea oficiilor poștale a fost paralizată azi, întrucât nu toți angajații Poștei Române sunt membri de sindicat. „Angajaţii aflați în grevă vor veni la muncă, dar nu vor face nimic timp de opt ore, vor sta. Cei care nu fac parte din SLPR și nu s-au alăturat grevei vor lucra. Așadar, oficiile vor fi deschise, iar cine nu face grevă va deservi publicul exact ca şi până acum. Dar, dacă dintr-un oficiu ambele angajate sunt în grevă, salariatele vor întrerupe lucrul, iar oamenii vor sta la ușă.“, a explicat Ion Răitaru, președintele filialei județene a SLPR.

Potrivit acestuia, și acum, la fel ca la greva de avertisment, lucrătorii poștali au fost amenințați cu penalizări, absențe nemotivate sau că li se vor imputa pierderile cauzate companiei. Potrivit conducerii centrale a SLPR, presiuni s-au făcut și în celelalte județe, Administrația Poștei trimițând de pildă angajați de la București la hub-ul logistic de la Cluj, pentru a-i înlocui pe cei care au oprit lucrul. Blocul Național Sindical (BNS), la care este afiliat SLPR, a anunțat că angajații Poștei Române, aflați în grevă generală, vor trimite mii de scrisori către adresele de e-mail ale celor doi lideri ai Coaliției, Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă, pentru a le atrage atenția cu privire la salariile pe care le au în prezent. Revendicările salariale ale angajaților reprezentați în negocieri de SLPR sunt: creșterea cu 400 de lei net a salariilor și creșterea sporului de loialitate, acordat în tranșe salariaților ce au peste un anumit număr de ani lucrați în Poșta Română.

JCS-Walter Fleck