REŞIŢA – Ioan Popa, primarul municipiului, a ţinut să vorbească în mod special despre una dintre căsuţele deschise la Târgul de Crăciun.
Căsuţele de sărbătoare din Centrul Civic au zdruncinat un pic spiritele pe malurile Bârzavei, unii dintre aleşii urbei considerând că ele n-ar trebui date decât în urma unor licitaţii, după prezentarea de situaţii financiare, iar beneficiarii să fie curaţi la capitolul dări locale. Spiritele s-au calmat însă, iar problema căsuţelor s-a rezolvat pe cale paşnică, primarul Ioan Popa explicând că aleşii urbei n-au avut niciun interes vizavi de ele, mai ales că, spre exemplu, una a fost dată unei organizaţii de tineret, care o va împărţi cu un liceu. Şi dacă toate căsuţele s-au dat, şeful administrativului reşiţean s-a declarat deosebit de încântat de una anume, care vinde un preparat anume care a făcut deliciul primarului Vienei. Da, în Centrul Reşiţei, puteţi servi ce-a poftit şi edilul capitalei vechiului imperiu.
„Eu mă bucur că au venit maramureşenii ăştia care au fost şi astă vară aici. E foarte simpatică doamna (care a venit – n.r.) cu urechile de porc. Zicea că a fost la Viena, şi a venit primarul Vienei, şi a văzut şoricul, şi a întrebat: «What’s this?» („Ce e asta?“); „Pork skin“ („Piele de porc“). Şi cică a tot mâncat primarul la şoric“, spunea, amuzat, primarul Ioan Popa.