CARAŞ-SEVERIN – Problema fiolelor rămase după o etapă de vaccinare s-a pus încă de la începutul campaniei, în judeţul nostru urmându-se procedura prevăzută de strategia naţională de vaccinare!
Pentru a nu se crea haos, etapele nu vor fi sărite în România, cum s-a întâmplat în America, unde au fost deja persoane vaccinate în afara protocolului stabilit de autorități. La noi, cu excepţia cazului Găeşti, unde managerul spitalului a anunţat că oricine poate fi vaccinat, ca să nu arunce dozele rămase, de pildă la Institutul Marius Nasta, dozele rămase dintr-o tură de vaccinare au fost folosite pentru personal auxiliar, însă tot angajaţi ai Institutului. Şi totuşi, potrivit declaraţiei făcute săptămâna trecută de dr. Valeriu Gheorghiţă, coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, deja s-au aruncat 87 de doze de vaccin împotriva COVID-19, care au rămas nefolosite de la debutul campaniei.
Ce se întâmplă cu vaccinurile nefolosite în Caraş-Severin? Punctul de vedere al Instituţiei Prefectului a fost explicit şi în deplin acord cu strategia naţională de vaccinare, potrivit căreia, preparatele vaccinale rămase dintr-o etapă vor fi folosite în etapa următoare. Purtătorul de cuvânt al Prefecturii Caraş-Severin, Flavius Militaru, a precizat: „Dacă nu se prezintă cineva la vaccinare, o persoană deja înscrisă şi programată, vor fi chemaţi următorii la rând care sunt programaţi. Vaccinurile oricum pot fi ţinute câteva zile, deci ideea este că nu se va pierde nici un vaccin. Nu s-a pus, deocamdată, această problemă“.
S-a întâmplat în SUA, chiar şi în România, dealtfel este inevitabil într-o campanie de vaccinare de o asemenea amploare, să rămână vaccinuri neutilizate în cadrul unei etape. Asta din cauză că sunt unii medici și lucrători din linia întâi în lupta anti-COVID, care nu se prezintă la vaccinare, chiar dacă au fost programaţi, iar unii rezidenți ai căminelor de îngrijire şi asistenţă refuză vaccinul.
Mai există şi personal din sistemul de sănătate care, deşi iniţial a acceptat să se imunizeze şi s-a înscris pe liste, unii fie s-au răzgândit, fie au trecut prin boală și vor să mai lase puțin timp sau au niște afecțiuni. Acesta este motivul pentru care în unele centre de vaccinare din ţară au rămas doze neutilizate, deja dezghețate, care, potrivit prospectului au o durată scurtă de valabilitate. În Caraş-Severin încă nu a fost cazul: „Tot timpul se face comandă de vaccinuri pentru un număr prestabilit de persoane înscrise şi programate la imunizare într-o etapă, deci nu se aruncă nici un vaccin. În privinţa reacţiilor adverse nu au fost semnalate asemenea manifestări la cei vaccinaţi“, a mai spus purtătorul de cuvânt al Prefecturii.
JCS-Alexandra Gorghiu