CARAŞ-SEVERIN – Inspectoratul Şcolar Judeţean a comunicat recent situaţia angajaţilor din învăţământul cărăşean în ceea ce priveşte vaccinarea anticoronavirus. Din datele transmise de Ion Chiosa, purtătorul de cuvânt al ISJ Caraş-Severin, se observă o oarecare retincenţă, având în vedere faptul că doar 6% din totalul de 4.200 de persoane s-au vaccinat, iar circa 30% şi-au exprimat acordul de imunizare!
În momentul de faţă, în ceea ce priveşte personalul nedidactic, 41 de persoane s-au vaccinat deja, iar 137 sunt programate. Din rândul cadrelor didactice, din totalul de 3.100 s-au vaccinat 211, programate fiind 823. Pentru personalul didactic auxiliar numărul este mai mic, respectiv 14 persoane vaccinate şi 71 programate. Până acum, nu şi-au exprimat acordul de vaccinare 2.883 de angajaţi din învăţământul cărăşean, ultimul termen când mai puteau face acest lucru fiind ieri, 22 februarie, orele 15:00, potrivit reglementărilor venite de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării.
JCS-Nicoleta Moraru