Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Este părerea prefectului Dragomir, potrivit căruia un accent sporit a fost pus pe dialogul direct cu cetăţenii, pe urmărirea şi rezolvarea petiţiilor primite de la aceştia!

Rezultatele activităţii desfăşurate în acest an de compartimentele şi structurile din cadrul Instituţiei Prefectului le depăşesc pe cele ale anului precedent, ceea ce s-ar traduce într-o îmbunătăţire a calităţii serviciilor prestate, consideră conducerea instituţiei. „Aş putea aprecia ca bună activitatea desfăşurată în 2023, şi asta nu este doar părerea mea sau a salariaţilor instituţiei. Am avut anul acesta şi Corpul de control al Ministerului Afacerilor Interne, care a apreciat ca bună activitatea desfăşurată de către noi.“, a declarat prefectul Ioan Dragomir, în cadrul unei conferinţe de presă de prezentare a bilanţului.

Oficialul a apreciat, de asemenea, drept bună colaborarea avută cu celelalte instituţii din cadrul MAI, cu instituţiile publice din judeţ, cu reprezentanţii UAT şi, mai ales, cu cetăţenii. „Prin Compartimentul Informare, Relaţii Publice, Secretariat şi Arhivare am încercat să acordăm o importanţă mai mare discuţiilor cu cetăţenii, problemelor pe care le ridică aceştia. Au fost primite 367 de petiţii şi realizate 47 de sesiuni de audienţe, în care au fost primite aproape 200 de persoane.“, a precizat prefectul.

La adresa Instituţiei Prefectului au formulate 79 de solicitări în baza Legii 544 privind liberul acces la informaţiile de interes public, iar prin Registratură au trecut peste 21.000 de documente, a precizat prefectul Ioan Dragomir. Pe această linie au fost puse la punct şi trei proceduri noi, iar cu ajutorul a opt calculatoare noi s-a intrat în paralel, electronic şi în regim hârtie, cu evidenţa şi circuitul documentelor. În 2023 au fost emise şi acordate avize pentru 452 de ordine de prefect, „un an cu un număr record de ordine emise, după anii ‘90, când se emiteau pentru aproape orice“. Corpul de Control al Prefectului a efectuat 14 controale programate şi 12 inopinate la UAT-urile din judeţ, 9 dintre ele urmare a petiţiilor primite de la cetăţeni.

Un alt serviciu aflat în contact direct cu cetăţenii, cel Public Comunitar de Paşapoarte, a eliberat în acest an, la ghişeu, peste 7.300 de documente de călătorie, un număr de circa 1.500 de cereri fiind depuse prin intermediul consulatelor şi ambasadelor din străinătate.

Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare Vehicule a efectuat diverse operaţiuni pentru mai mult de 16.000 de cetăţeni: peste 6.000 de înmatriculări, 8.500 de transcrieri, 4.500 de autorizări provizorii şi 3.000 de radieri. Totodată, a preschimbat circa 11.000 de permise de conducere şi a eliberat 4.523 de permise de conducere noi pentru candidaţii care au promovat examenele (din circa 9.000).

Din punct de vedere financiar, activitatea Prefecturii poate fi apreciată drept cumpătată, execuţia bugetului propriu fiind, potrivit lui Dragomir, „de 98-99%, în condiţiile în care s-a realizat şi reducerea de 10% dispusă de Guvern“.

JCS-Walter Fleck