Caraş-Severin, Romania

CARAȘ-SEVERIN – Asta a declarat șeful județului, în urma numărării voturilor de la prezidențiale, mulțumindu-le cărășenilor care l-au votat pe Ciolacu și manifestându-și totodată dezamăgirea față de rezultatele naționale!

„Dezamăgire! Acesta este cuvântul care descrie cel mai bine sentimentul care mă încearcă după turul I al alegerilor prezidențiale.“, transmite Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin. Oficialul a ținut să remarce faptul că județul nostru este singurul din vestul țării unde PSD a câștigat. Chiar cu 5% în fața lui Călin Georgescu, cu aproape 10 procente peste George Simion și cu mai bine de 14% deasupra Elenei Lasconi. Mai mult, Marcel Ciolacu a obținut aproape triplul voturilor candidatului PNL, Nicolae Ciucă.

„Am reușit să câștigăm municipiul Caransebeș cu de trei ori voturile PNL, spune Hurduzeu. Am fost pe locul 2 în Reșița, la mică distanță de surpriza Călin Georgescu, dar cu un scor de aproape trei ori mai mare decât Nicolae Ciucă, deasupra Elenei Lasconi și a lui George Simion. Am câștigat, pe medie, atât urbanul, cât și ruralul. La nivel organizațiilor județene ale PSD, filiala Caraș-Severin pe care o conduc este pe locul 11.“

Șeful social-democraților cărășeni recunoaște că și-ar fi dorit alt deznodământ, „pentru că sunt în continuare convins că PSD a guvernat bine România și pentru că suntem singurii cu un plan adevărat. Cred că era bine pentru români, pentru țară, dar și pentru județul nostru. Înțeleg semnalul transmis de cetățeni, inclusiv cel al foarte multor cărășeni. Și am de gând să inițiez un dialog constructiv cu ei, tocmai pentru că noi suntem în funcții pentru a sluji cetățeanul și putem face asta doar dacă îl înțelegem. Am discutat cu colegii de partid în mod deschis despre situația noastră și am avut o concluzie comună: picioarele într-un lighean cu apă rece, pentru că, duminică, 1 Decembrie, sunt alegeri parlamentare și avem nevoie de un braț politic puternic la nivelul Legislativului României. Sunt lucruri de optimizat, știm ce avem de făcut, suntem oameni serioși și cu un proiect.“

JCS-A.M.