Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – În etapa a noua a Ligii Zimbrilor, HC Adrian Petrea Reșița joacă în deplasare la CSM Satu Mare.

Aflată într-o criză de formă, HC Adrian Petrea Reșița încearcă să-și refacă moralul sâmbătă, 22 octombrie, de la ora 18, când va întâlni în deplasare pe CSM Satu Mare, în etapa a noua a Ligii Zimbrilor.

„Sunt sigur că va fi un meci foarte disputat. Adversarii noștri își doresc foarte mult să câștige jocul contra noastră. Noi ne pregătim să ieșim cumva din pasa asta neagră, pe care o avem în momentul de față, și să câștigăm meciul de la Satu Mare și să ne recăpătăm moralul pentru următorul meci, acasă cu Turda. Sunt probleme minore de sănătate, dar sunt sigur că până la ora meciului de sâmbătă, în afara lui Paul Giotoiu, tot lotul să fie valid. Din cauza problemelor prin care trecem, jucătorii și-au cam pierdut încrederea și implicit responsabilitatea asumării unor faze de joc. Am purtat o discuție cu ei și am ajuns la concluzia că trebuie să facem o analiză, pentru că să-ți pierzi încrederea în tine, ca și jucător, nu e ca și cum s-ar rupe o pereche de adidași și i-ai arunca la coș. Este o stare de moment, pe care trebuie s-o depășim, să ne dăm un restart și s-o luăm de la capăt. Totul e pe fondul problemelor acumulate la echipă”, a spus antrenorul Adrian Petrea.

Înaintea partidei de sâmbătă, HC Adrian Petrea Reșița este pe locul 12, cu 7 puncte, iar CSM Satu Mare este pe ultimul loc, fără niciun punct.