Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – După succesul de la mijlocul săptămânii trecute de la Târgu Jiu, CSM Reșița s-a impus și duminică, 16 octombrie, cu scorul de 38-23 (21-13) în fața celor de la CSM Oradea, în etapa a VI-a a Diviziei A, Seria C! Echipa pregătită de Radu Bote și Mihai Rohozneanu ocupă prima poziție, cu 15 puncte (5 meciuri, 5 victorii), fiind urmată pe locul secund de SCM Timișoara, cu 12 puncte!

La meciul cu Oradea, cei doi antrenori reșițeni au avut oportunitatea să le ofere mai multe minute de joc și celor mai tineri handbaliști din lot.

„A fost un meci ușor pentru noi și cum după bine se știe Oradea s-a înscris în Liga Națională și nu a venit cu cea mai bună echipă să joace contra noastră. Important pentru noi este că am reușit să câștigăm, a jucat toată lumea și sper ca la meciul cu Timișoara să fim într-o formă foarte bună. Trebuie să rămânem concentrați și vrem să obținem victoria la Timișoara. Cu cei de la SCM vom avea un meci mai dificil decât cel pe care l-am avut cu Oradea. Dacă ne raportăm la ce s-a întâmplat până acum, cred că ne luptăm cu noi mai mult decât cu celelalte echipe. Timișoara este o formație organizată, cu jucători componenți ai lotului pentru categoria lor de vârstă și în ultimii ani nu prea am reușit să câștigăm contra lor. Chiar îmi doresc să obținem victoria. La fiecare meci au jucat handbaliști tineri, dar acum aceștia au jucat mai mult. Am profitat de ocazie și am decis să le dăm mai multe minute de joc”, a declarat Mihai Rohozneanu, antrenorul secund al reșițenilor.

Jucătorul Antonio Gîrban a declarat la finalul jocului: „Ne-am făcut singuri meciul ușor, am intrat tare în joc și cred că suntem într-o formă foarte bună. Trebuie să ne pregătim și mai bine pentru partida cu Timișoara, probabil va fi mai dificil și vom vedea ce va fi. Nu cred că este vreo echipă în această serie care ne poate încurca”.

Având în vedere lotul foarte tânăr al Reșiței, Raul Heimbach este deja unul dintre cei mai experimentați și cei mai constanți marcatori ai echipei. „Pot spune că a fost un meci destul de ușor și din ce am observat, Oradea nu a venit cu cea mai bună echipă la Reșița. Sincer să fiu, atât eu, cât și colegii mei nu credem că avem în această grupă vreo echipă care ne poate pune probleme. Chiar și așa, tratăm fiecare meci foarte serios și ne pregătim pentru mai departe. Avem colegi foarte tineri, sunt deja un veteran, dar nu vreau să cred acest lucru. Am mare încredere în colegii mei mai tineri și mai avem mult de muncit pentru a obține rezultate și mai bune”, a spus și Heimbach.

CSM Reșița: Vuița Boban, Bogdan Tomescu (2), Marius Bahan (3), Snezan Radoslavevici (2), Raul Heimbach (5), Mircea Negru (5), Marius Negru (4), Andrei Bondoc (1), Ignat Lucian, Deniss Kirsch (3), Rareș Scurt, Antonio Gîrban (6), Radu Jula (1), Ionuț Tănasă, Dragoș Dăneasa (3) și Raul Bote (3).

În etapa următoare, Reșița va juca pe 23 octombrie, în deplasare, cu SCM Timișoara.

JCS-Ștefan Moraru