Caraş-Severin, Romania

Primul meci susţinut în sezonul 2010-2011 a însemnat şi prima victorie pentru echipa Liceului Teoretic „Traian Vuia“ din municipiul de pe Bârzava. În prima etapă a Campionatului Naţional de Handbal al Juniorilor I, Seria E, reşiţenii au dispus la Sala Polivalentă de formaţia Clubului Sportiv Şcolar Drobeta Turnu Severin cu categoricul scor de 53-25 (27-12).

Liceul Teoretic „Traian Vuia“ are o carte de vizită ce trebuie onorată, vicecampioana ultimelor două ediţii ale campionatului juniorilor I respectându-şi blazonul. Elevii profesoarei Lucia Moruţ au predat o lecţie de handbal echipei severinene, taxând fiecare stângăcie a oaspeţilor. Contraatacul a fost arma letală a echipei reşiţene, cu principal finalizator Nicuşor Negru, autor a 16 goluri în această partidă.

Handbaliştii reşiţeni au depăşit din nou cota de 50 de goluri într-un meci contra echipei din Drobeta Turnu Severin. „Mă bucur că am început cu dreptul în noul sezon, a spus profesoara Lucia Moruţ. Mai ales că suntem doi ani la rând vicecampioni naţionali şi lumea are pretenţii de la noi“.

„Traian Vuia“ Reşiţa: Cosmin Bugei, Andy Sămânţă, Andrei Socareva – Nicuşor Negru (16), Alex Borbely (9), Mihai Duţulescu (7), Răzvan Radu (6), Roland Czari (4), Ionuţ Ghiţă (3), Răzvan Toma (2), Andrei Băneş (2), Sergiu Lazics (2), Istvan Eros (1), Mihăiţă Sonohat (1). Antrenor: Lucia Moruţ.

Duminică, 3 octombrie, de la ora 10.30, reşiţenii vor juca în deplasare la LPS Banatul Timişoara.