ŞOPOTU NOU – Patru tronsoane de drum vor fi modernizate, lucrările la alimentarea cu apă se vor relua.
Drumurile aflate, în prezent, în lucru măsoară peste 10 km. Un tronson se află în satul Valea Roşie, altul în Răchita, al treilea leagă satul Urcu de Stăncilova, zona drumului judeţean, iar al patrulea tronson leagă partea de sus a satului Stăncilova de căminul cultural, aflat în partea de jos a satului. Conform primarului Păun Baba, investiţia se derulează cu bani de la Guvern şi se ridică la valoarea de şapte milioane de lei. „Pe 30% din distanţa totală, s-au făcut lucrări de taluzare. Dacă totul va decurge bine şi timpul va ţine cu noi, până în iarnă ar trebui să terminăm lucrările”, ne-a declarat primarul. Aceste lucrări le continuă pe cele executate anul trecut prin Compania Naţională de Investiţii. Atunci s-a lucrat la drumul care leagă satele Ravensca şi Răchita, pe o lungime de 5,6 km, precum şi la tronsonul dintre Cârşa Roşie şi Valea Roşie, pe 2,4 km.
Conform primarului, în decurs de două săptămâni, vor fi reluate lucrările la reţeaua de alimentare cu apă a satelor Stăncilova, Urcu şi Valea Răchitei. „Lucrările au demarat mai demult însă au stagnat. Reţeaua măsoară în jur de 25 km iar valoarea se ridică la aproximativ un milion de euro”, declară primarul. Din aceeaşi sursă, reţinem că sunt aproape gata reţelele de canalizare şi alimentare cu apă din centrul de comună. „Mai trebuie realizate captarea la alimentarea cu apă şi bazinul de înmagazinare. Când acestea vor fi gata, canalizarea şi alimentarea cu apă vor deveni operaţionale. Estimăm că asta se va petrece în toamnă”, a încheiat primarul. Din declaraţia sa, mai reţinem că rețeaua de canalizare are o lungime de aproximativ 6 km iar canalizarea se întinde pe aproximativ 3,5 km.
