Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Până la urmă, Caransebeșul va avea două noi terenuri multifuncționale de sport în cartiere, după ce conducerea administrației locale a ajuns la un acord cu consilierii PSD pentru ca aceștia să voteze proiectul inițiat de municipalitate.

Față de propunerea inițială, a ieșit pentru moment din cărți terenul din zona Nord, de lângă blocurile NATO, nedorit de social-democrați, și a apărut unul nou, în curtea Școlii Generale 2 din cartierul Pipirig, alături de cel din Balta Sărată.

„Noi l-am propus pe cel de la Nord pe ordinea de zi pentru că era o procedură mai simplă, dar dacă ne-am înțeles să alegem o altă zonă pentru construirea terenului am acceptat-o, chiar eu am propus acest amendament. Deși va dura puțin mai mult până se va finaliza toată procedura de trecere a  terenului în proprietatea municipiului Caransebeș, iată că până la urmă a fost posibilă această investiție, construirea celor două terenuri de sport, unul în Balta Sărată, iar unul în curtea Școlii Generale nr. 2. Nu a fost vorba de unde vrem noi sau unde vrea PSD, în opinia mea ambele terenuri de sport sunt bine amplasate și accesibile tuturor celor care doresc să practice un anume sport. Terenul din Balta Sărată este chiar în inima cartierului, iar de terenul de la Generală 2 îmi aduc aminte cu drag pentru că acolo mi-am petrecut o bună parte din copilărie și, până la urmă, alegerea grupului PSD nu face decât să mă bucure și să-mi creeze un sentiment de confort, gândindu-mă la anii copilăriei”, a explicat primarul Felix Borcean schimbarea apărută în ce privește terenurile multifuncționale de sport pe care Primăria întenționează să le realizeze în acest an.