BOCȘA – Distribuitorul regional anunță că anul acesta are programate investiții în rețelele din Bocșa, care depășesc această sumă, pentru modernizarea sistemului de distribuție a gazelor naturale pe o lungime de aproximativ 5 kilometri!
Scopul investiției, potrivit unui comunicat al Delgaz Grid, este acela de a crește calitatea serviciilor în ceea ce privește continuitatea și siguranța, dar și creșterea numărului clienților racordați la rețea, pentru a beneficia de gaze naturale. Merită amintit faptul că, anul trecut, județul nostru a beneficiat de înlocuirea a aproximativ 9 kilometri de conducte și branșamente de gaz, iar rețeaua a fost extinsă cu peste 4 kilometri.
„Proiectul de investiții, care constă în înlocuirea conductelor și branșamentelor de gaze naturale, se va derula pe zece străzi din localitate. Anul trecut, în județul Caraș-Severin s-au desfășurat două proiecte de investiții prin care au fost înlocuite conducte și branșamente gaze naturale pe o lungime de aproximativ 9 kilometri, iar rețeaua a fost extinsă cu peste 4 kilometri, pentru racordarea de noi consumatori. Cele mai mari proiecte de înlocuire a rețelei de gaz s-au derulat în localitatea Bocșa și în municipiul Reșița“, a mai precizat operatorul regional de distribuție a gazelor naturale.
JCS-Antoniu Mocanu