Gazul din Almăj poate ajunge pe Clisura Dunării, via Sicheviţa - Caon.ro

Caraş-Severin, Romania

CARAŞ-SEVERIN – Lucrurile nu sunt deloc uşoare şi deocamdată sunt creionate pe hârtie, însă autorităţile, în frunte cu preşedintele Consiliului Judeţean, consideră că alimentarea cu gaz în tot judeţul nu este imposibilă!

Anul trecut, dezvăluie Romeo Dunca, alături de Ioan Popa, primarul municipiului Reșița, a fost propusă şi semnată, împreună cu senatorul Marcel Vela și directorul general al Transgaz, simbolic, o hartă cu noile rețele de gaz. Prezenţa lui Ion Sterian, directorul societății de gaz, alături de echipa tehnică de proiectare, zilele trecute în judeţ, a fost o ocazie deosebită pentru a parcurge sudul şi estul județului, în vederea luării unei decizii importante față de traseu pentru acest nou traiect de infrastructură pentru transportul de gaz în etapa imediat următoare.

„În două ore de zbor în județ ne-am lămurit suficient pentru a înțelege că traseul conexiunii spre Moldova Nouă, plecând de pe Valea Almăjului, trebuie să mai aibă o ramificare și în aval față de prima soluție, ținând cont de relieful foarte variat. Locul intersecției ar putea fi undeva pe platoul din spatele parcului eolian de la Coronini, de unde o conductă coboară spre Sicheviţa si mai departe până la Berzasca, iar alta către Moldova Nouă, Pojejena și Socol“, susţine Romeo Dunca.

Evident că specialiștii și proiectanții vor găsi cele mai bune soluții, dar, mai susţine şeful judeţului, s-au pus bazele unor idei, „astfel încât să prezint conducerii Transgaz, împreună cu domnul senator Vela, nevoile cărășenilor și variante pentru soluțiile de racordare“.

Mai exact, se vrea ca gazul plecat de la Jupa, din conducta BRUA, să se întâlnească cu cel venit din reţeaua naţională de la Prunişor, apoi deviat la Iablaniţa spre Valea Almăjului, să ajungă și pe Clisura Dunării, alimentând și celelalte localități de pe traseu. „Dacă ținem cont și de proiectul prezentat de Transgaz pentru prelungirea conductei din rețeaua națională de la Reșița spre Oravița si localitățile învecinate, atunci județul nostru va prospera și calitatea vieții va crește foarte mult“, a mai precizat Romeo Dunca.

JCS-Nina Curiţa