Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Cam astea vreau să vă ofer în fiecare editorial. Scriu din suflet pentru oameni care se regăsesc în cuvintele mele. Și sunteți mulți, tare mulți cei care apreciați și vă mulțumesc.

Știu că mereu este nevoie și de articole altfel. Nu filosofice, nu pline de sfaturi, ci pe care le vreau legături spre o gândire mai pozitivă. Acea gândire care să ne ajute să nu râvnim la viețile altora doar pentru că ni se par ambalate mai frumos. Nu debordez de optimism pentru a nu cădea în penibil, mai ales în acest film universal trist în care suntem actori secundari, însă nici nu sunt adepta îmbrățișării pesimismului. Mă străduiesc cât pot să vă transmit bună dispoziție și să vă dau din puterea mea, pentru că știu că aveți nevoie, câteodată… Și eu am aceeași nevoie și nu vă ascund cât bine îmi fac gândurile voastre bune și calde, cuvintele voastre frumoase… Toți avem nevoie de alinare, pentru că pe toți ne scutură viața în feluri diferite, uneori ne zguduie. Toți trecem de la calm la nervi, de la bucurie la durere, de la încredere la îndoială, de la fericire și siguranță la lacrimă.

Unii avem o mai mare putere de a ne reveni, alții suntem mai rezistenți când ni se clatină vreo „construcție“ muncită cu migală, unii răzbim încrâncenați în tăcere, mulți au nevoie de susținere, de prieteni, de cineva drag dispus să-i scoată la lumină, să-i ajute să treacă praguri critice. Chiar și cu o vorbă!… Nu știu să existe vreo soluție universală, vreo regulă care să poată ajuta oricând,  dar știu că cea mai reală putere este în noi înșine. Și cele mai adevărate lupte sunt tot cele cu noi înșine. Nimeni nu poate alege în locul tău un drum corect, nimeni nu poate lua cea mai bună decizie pentru tine. Știu că nimeni și nimic nu poate înlocui vreo pierdere gravă, indiferent despre ce este vorba. Însă știu că mereu se naște o mare mulțumire când duci o durere, o apăsare, până în punctul și momentul în care afli cele mai bune lucruri despre tine, despre sufletul  tău, despre puterea ta de a învinge. Fiecare ne dorim zile în care să nu avem atâtea griji pe umeri, nemulțumiri, să nu fie în jur atâția oameni care nu mai pot dormi de grija a ceea ce facem noi, să nu avem atâtea dezamăgiri și îndoieli, atâtea probleme ascunse în ziua de mâine.  Dar pot să vă spun că pentru fiecare zbatere există o răsplată, pentru fiecare așteptare există o bucurie, pentru fiecare umbră din noi există o rază de lumină, pentru fiecare problemă o soluție, pentru fiecare rugăciune un zâmbet prețios. Și dacă am alege să nu mai trăim totul în vitrină… am gusta şi victoriile fără public.

Așa că, într-o oarecare zi de duminică, aș vrea doar să vă spun, oricât ar suna de banal, de copilăros, de simplist, că viața are câte ceva frumos pentru fiecare, undeva. Poate atunci când nu te aștepți. Poate exact în direcția în care te uiți în gol sau în cea în care nu ai îndrăznit să privești niciodată. Însă de cele mai multe ori în noi.

Nu avem ce pierde dacă luptăm pentru fiecare bucurie pe care ne-o dă viața, pentru fiecare lucru dar avem mult de pierdut dacă nu știm să prețuim ceea ce avem.

AZI e, orice ar fi când citiți gândurile mele, o zi bună, pentru că e o zi de VIAȚĂ cu tot ce înseamnă ea: timp, oameni, momente, sentimente!

JCS-Nina Curița