REȘIȚA – Guardia Ultra a făcut show la partida dintre CSM Reșița și CSC Ghiroda și Giarmata Vii, scor 1-1. Ultrașii reșițeni au cântat tot meciul, iar în prima repriză au oferit un spectaculos moment pirotehnic!
Galeria, în frunte cu Marcel Gușcă, a avut și un mesaj sugestiv: „Când totul în țară se duce-n jos, CSM promovează și prezentul devine mai frumos!”.
După meci, liderul suporterilor reșițeni a spus că totul e bine când se termină cu bine: „Toată săptămâna am spus că meciurile de baraj și cupă sunt infinit mai grele ca meciurile de campionat. Unii ați crezut, alții nu. La fel și cu Dumbrăvița. Am zis că dacă mai joacă de 10 ori nu va mai fi scorul ăla. Nu degeaba am îmbătrânit pe stadioane. Azi am avut glonțul pe lângă ureche, dar e bine când se termină cu bine. Am zis ca e nevoie de al 12-lea jucător. A fost. Încă mai este. Așa că… Toti la Dumbrăvița!”
JCS-Ștefan Moraru