În România, dar şi în Caraş-Severin, cuvântul „licitaţie“ a ajuns aproape sinonim cu furt calificat. De la drumuri până la blocuri, de la poduri până la şcoli, de la deszăpeziri până la montarea de parapeţi, de la cele mai mici până la cele mai mari proiecte, odată scoase la licitaţie devin subit găuri negre în care banii dispar fără urmă. În loc să fie ales cel care oferă calitate la preţ rezonabil, licitaţiile au ajuns un concurs de cine fentează mai mult nişte autorităţi nerăbdătoare să fie fentate.
Fireşte, rezultatele nu întârzie să apară, căci primul lucru tăiat în goana după reducerea costurilor (dar nu şi a preţului final) este chiar calitatea. Vedem nenumărate licitaţii câştigate de tot felul de firme anonime, ce n-ar fi capabile să-şi măture sediul, cu atât mai puţin să se ocupe de lucrări de milioane de euro. Însă se prezintă cu câte o ofertă năucitoare, promiţând nu doar că vor face biciul, ci şi că acesta va plesni.
Între timp, firmele serioase, al căror profit şi existenţă depind direct de rezultatele muncii lor, sunt scoase de pe piaţă pentru că, efectiv, nu pot concura dacă nu renunţă la calitate. Iar dacă fac asta, îşi vor distruge reputaţia, nu vor mai prinde lucrări şi vor da faliment. Un cerc vicios perfect acceptabil pentru o firmă de garsonieră falimentată azi şi redeschisă mâine cu altă denumire, dar imposibil pentru una cu sute de angajaţi şi un renume.
Este destul să ne amintim cum, după prima etapă a ISPA, unii subcontractori şi-au bagat firmele în faliment, nu au respectat contractele şi au lăsat oraşele ca după bombardament. Şi nu putem uita nici de cazurile în care licitaţiile sunt corecte, dar apare specia contestatarilor de profesie, care iau… „comisioane“ de la câştigătorul cinstit pentru ca să-şi retragă „contestaţia“ şi să nu se întârzie lucrarea.
Însă, oricât de blamate ar fi, nu „hienele“ sunt principalii vinovaţi, ci cei care, beneficiind de astfel de lucrări, ar trebui să fie direct interesaţi de calitatea lor – mai exact, clienţii; sau, fiind vorba despre lucrări publice, reprezentanţii lor, adică cei care încheie contracte cu tot felul de anonimi incapabili ştiind prea bine ce va urma, apoi recepţionează şi plătesc lucrări sub orice critică sau, de ce nu, chiar inexistente. Ceea ce, până la urmă, e de aşteptat când vine vorba de banul public. Pentru că, dacă ar plăti din propriile buzunare, ar măsura la milimetru lăţimea unui drum, grosimea asfaltului sau dimensiunea unui picior de pod. Pe când aşa, prostul plăteşte. Sau, mai bine zis, proştii. Adică noi.
Lucrurile ar sta altfel dacă cei din comisiile de licitaţii şi cei din Comisia Naţională de soluţionare a cotestaţiilor la licitaţii ar fi mai responsabili. Dar cum la noi responsabilitatea este egală cu comisioanele la ce să ne mai aşteptăm? Da, chiar, am putea aştepta să vedem cu ce firme se vor face lucrările mari, din acest an, în Caraş-Severin…
Nina Curiţa