Caraş-Severin, Romania

Primele fulgere au început să brăzdeze cerul imediat după ce „Class“ a urcat pe scenă. „Orga de lumini“ se vedea undeva în depărtare şi nimeni nu se aştepta să ajungă atât de curând deasupra stadionului.

Frântură de spectacol

Doar 20 de minute au apucat cei de la „Class“ să cânte pentru publicul venit în număr mare. Deodată, vântul a început să sufle cu putere şi să mişte serios scena. Artiştii au fost nevoiţi să întrerupă spectacolul, iar ploaia care a început după câteva minute a alungat repede publicul.

La revedere, în 2008

Un public pentru care trupa „Voltaj“, capul de afiş al serii, nu a apucat să cânte nici un minut. Şi se pare că reşiţenii nu-i vor putea vedea mai devreme de anul 2008, reţinem din discuţia cu Dan Argeşanu, organizator al turneului pe care „Voltaj“ îl desfăşoară.

„Datorită programului trupei, nu vor mai putea veni la Reşiţa anul acesta. Din fericire, furtuna de marţi seara nu a avut consecinţe nefaste asupra aparaturii sau integrităţii artiştilor ori staff-ului tehnic“, ne-a declarat dl Argeşanu.

Ionel Ivaşcu

[email protected]