REŞIŢA – În urma Adunării Generale Extraordinare de Alegeri a AJF Caraş-Severin, am aflat şi numele noilor vicepreşedinţi ai forului.
Dacă la Adunarea generală din luna martie a fost ales doar preşedintele, Viorel Lolea, dosarele candidaţilor la posturile de vicepreşedinte fiind anulate, numele noilor vicepreşedinţi au putut fi cunoscute în data de 1 august a.c. Cinci dosare au fost depuse, două pentru vicepreşedinte resort tehnic, Adrian Baghiu şi Mihai Moatăr, şi trei pentru vicepreşedinte resort competiţii, Petru Ungurean, Remus Orleanu şi Ion Lupşa.
Înaintea alegerilor, Ion Lupşa şi-a retras candidatura. Astfel, după ce a devenit campion judeţean la minifotbal cu echipa pe care o conduce, Roxamy, Petru Ungurean a savurat succesul în alegerile pentru funcţia de vicepreşedinte al AJF Caraş-Severin. Acesta a primit 23 de voturi, faţă de numai 15 ale contracandidatului său, Remus Orleanu. Bătălia pentru celălalt post de vicepreşedinte (resort tehnic) a fost tranşată de arbitrul Adrian Baghiu, care a primit 26 de voturi, în timp ce în favoarea lui Mihai Moatăr s-au pronunţat 12 dintre membri afiliaţi.
Totodată, a fost stabilită data începerii viitorului sezon al Ligii a IV-a Caraş-Severin la fotbal, 30 august a.c., termenul limită de înscriere al echipelor fiind 11 august.
M.C.