REȘIȚA – După ce a salvat echipa de la retrogradare, Stoican și-a prelungit contractul cu CSM Reșița pentru încă un sezon! Antrenorul se gândește deja la strategia pentru sezonul viitor și a precizat faptul că, în ceea ce privește transferurile, se va încadra în bugetul clubului, chiar dacă își va dori un obiectiv mai îndrăzneț!
„Nu am pus anumite condiții pentru a semna prelungirea. Am o relație corectă și sinceră cu cei din conducere. Pentru a ajunge mai sus trebuie să îmbunătățim lotul, să avem concurență pe mai multe posturi și vrem să avem un obiectiv îndrăzneț în campionatul următor. Totuși, trebuie spus și faptul că fiecare echipă care se va alinia la startul Ligii 2 în sezonul următor își va dori același lucru și trebuie să fim foarte atenți, realiști și echilibrați. Ne gândim deja pe cine ne vom baza și vom vedea unde trebuie să mai îmbunătățim echipa. Este bine că vorbesc aceeași limbă cu cei din club și am o relație deschisă. Important va fi să ne încadrăm într-un anumit buget, deoarece nu vreau să ne întindem mai mult decât ne permitem.”, a declarat antrenorul Flavius Stoican.
JCS-Ștefan Moraru