Caraş-Severin, Romania

LUPAC – AFC Voința Lupac a terminat la egalitate, scor 2-2, partida cu CSO Turceni, din ultima etapă a play-out-ului Seriei a VII-a a Ligii 3!

„Meciul de la Turceni ne-a lăsat un gust amar, am avut 2-0, dar s-a terminat 2-2. Am încheiat prima repriză în avantaj, 1-0, și am reușit să închidem bine adversarul. Am deschis scorul prin Stoia, iar în a doua repriză Burcea a făcut 2-0 pentru noi. Se spune că 2-0 este un scor periculos și așa a și fost pentru noi la acest joc. Am fost un pic relaxați din punct de vedere mental la acest scor. Adversarii au redus din diferență, iar noi nu am reușit să închidem meciul prin ocaziile avute prin Militaru, Avramovici și Stoia. N-am fost lucizi la finalizare și ne-am văzut egalați în minutul 84 dintr-un penalty acordat ușor. Cred că am terminat cu capul sus acest campionat și vom vedea ce va urma în viitorul sezon.”, a declarat antrenorul Mircea Manu.

Formația cărășeană a terminat sezonul pe locul 3 în play-out, cu 33 de puncte, Târgu Cărbunești a fost pe locul secund cu 41, iar liderul play-out-ului a fost Universitatea Craiova 2, cu 52 de puncte.

JCS-Ștefan Moraru

FOTO: Miruna Mihancea