Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – O spune pesedistul Adrian Dumbravă, care a rămas surprins de lipsa proiectelor pentru cetățean din partea celor care vor să-i ia locul, trioul Isac-Pasere-Damian!

Doar membru în PSD Caransebeș, după ce a fost câteva zile și vicepreședinte, funcție incompatibilă însă cu cea de manager de spital, Adrian Dumbravă e de părere că i s-ar face o mare nedreptate lui Felix Borcean dacă PSD ar renunța la el. Mai ales că, spune Dumbravă, mai toate partidele și l-ar dori pe actualul edil. În comparație, managerul de la spital spune că unii din cei care sapă la temelia primarului nu au făcut nimic pentru spital, iar alții au în ADN gena de pierzător.

„Nu am văzut nimic pentru cetățean la cei care-l atacă pe Felix, doar niște răutăți personale. Nu pot să apreciez un vice de CJ care n-a făcut absolut nimic pentru spital, să fii vice la județ sau la primărie, să n-ai atribuții și să iei salariu din bani publici pentru nimic, măcar donează-l undeva. Felix a demonstrat că a putut câștiga singur împotriva tuturor, e curtat de toate partidele și dacă PSD îl dă deoparte, ar fi o mare nedreptate. Eu l-aș susține și aș merge cu el oriunde, nu l-aș lăsa singur. Felix trage PSD-ul după el, pe ceilalți îi trage partidul. E și mult mai iubit decât Marius Isac în lumea neoprotestantă, la fel și în biserica ortodoxă. Iar când vorbim de Bebe Pasere, vorbim de un om care a pierdut, când ești pierzant la alegeri e foarte greu, oamenii te iau ca pe un pierzant. Sunt niște chibiți!”, a punctat Adrian Dumbravă într-o emisiune la postul local din Caransebeș.

Ce va fi, am putea afla la finalul acestei săptămâni, atunci când vom ști dacă cuvântul lui Marcel Ciolacu sau Sorin Grindeanu înseamnă ceva în PSD!

JCS-R.M.