Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – Poliţiştii cărăşeni au reţinut, anul acesta, urmăriţi la nivel naţional sau internaţional.Din cei opt identificaţi, doi au fost cetăţeni străini. Un bărbat în vârstă de 39 ani şi o tânără de 26 ani, erau căutaţi de autorităţile austriece pentru săvârşirea infracţiunilor de evadare respectiv furt, un altul de 32 ani pentru o tâlhărie comisă în Suedia, iar autorităţile italiene urmăreau un tânăr de 28 ani pentru proxenetism.

Pentru că a făcut parte dintr-un grup infracţional organizat şi a participat la comiterea de furt organizat armat un tânăr de 25 ani a avut pe numele său emis un mandat din Belgia. Tot pentru o infracţiune gravă, respectiv trafic de droguri, a fost căutat de autorităţile maghiare un cetăţean ungur.

În baza informaţiilor deţinute de poliţiştii de investigaţii criminale din judeţul nostru şi urmare a bunei colaborări cu structurile similare din statele europene, s-a reuşit identificarea a doi bărbaţi urmăriţi pentru fals sau viol şi corupţie sexuală pe raza altor ţări decât cele care au solicitat punerea acestora în urmărire. Toţi aceştia au fost reţinuţi de Curtea de Apel Timişoara până la data extrădării în ţările unde au comis faptele de natură penală.

Adaugă comentariu