REŞIŢA – Asta le spune deputatul Pro România, Ion Mocioalcă, tuturor românilor, îndemându-i să păstreze distanța fizică şi să stea acasă!
„Putem creşte conexiunea socială, cea care acum este mai importantă ca niciodată. Avem atâtea metode de a socializa, de a vorbi la telefon şi de a scrie mesaje. Ştiţi că până acum, când nu exista o pandemie, când nu exista o stare de urgenţă, stăteam toţi tot pe telefoane, skype, facebook. Putem să o facem acum mai mult, iar distanţarea fizică să o înlocuim cu apropierea socială. Trăim vremuri grele, acest coronavirus a bulversat o lume întreagă, dar respectând măsurile necesare, ne putem face mai repede viaţa uşoară şi frumoasă“, susţine liderul Pro România Caraș-Severin, Ion Mocioalcă.