Caraş-Severin, Romania

REŞIŢA – În urma apariţiei articolului „Popovici e şocat: politicul strâmbă… lemnele“, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Ionuţ Popovici, a ţinut să precizeze că nu a făcut nicio referire la PNL.

„Când am dat declaraţia, am fost rezervat că nu am dat numele formaţiunii politice la care mă refer când am spus că se fac tot felul de presiuni ca pădurarii să devină membri de partid ai formaţiunii care conduce Direcţia Silvică. Când am spus asta nu m-am referit la liberali şi nici nu vreau ca cineva din PNL să interpreteze greşit spusele mele. M-am referit la Ion Tabugan şi la ALDE, conducerea Direcţiei Silvice este a acestei formaţiuni politice. Îmi menţin semnalul de alarmă tras cu precizarea că este vorba de ALDE şi nu de PNL, am vorbit strict de Tabugan şi acoliţii lui“, ne-a declarat vicele CJ.

JCS-L.A.