CARAȘ-SEVERIN – Senatorul social-democrat Ion Mocioalcă spune că este vorba despre o sumă lunară de 300 de lei, acordată fără condiționare de venit, pe care o pot primi elevii rămași fără unul sau ambii părinți!
„Propunerile PSD au fost acceptate, în sfârșit! Elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevii care provin din familii monoparentale vor primi bursa socială de 300 de lei fără condiționare de venit, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie, potrivit variantei noi a proiectului de metodologie pentru bursele școlare din 2023-2024.“, a declarat senatorul cărășean.
Potrivit metodologiei de acordare a burselor, elevii cu unul sau ambii părinți decedați, precum și cei care provin din familii monoparentale vor primi o bursă socială în cuantum lunar de 300 de lei, fără condiționare de venit, adică fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie. Iar lista elevilor beneficiari de burse sociale va fi revizuită lunar, pentru a-i adăuga pe cei care fac dovada încadrării în condițiile necesare.
JCS-T.K.