CARAŞ-SEVERIN – Preşedintele ales al Consiliului Judeţean susţine că nu are nevoie de o direcţie de drumuri care nu pune un metru de asfalt, iar direcţia condusă de Gabriel Ştika trebuie desfiinţată!
Aşa cum am anunţat, azi, 8 octombrie, a fost rândul conducerii Direcţiei de Drumuri Judeţene Caraș-Severin să se întâlnească cu preşedintele ales al Consiliului Judeţean, Romeo Dunca, care a fost însoţit de viitorul vicepreşedinte Dan Stan.
La finalul întâlnirii, concluzia preşedintelui a fost clară: Direcţia de Drumuri nu își are rostul! De ce? Pentru că „este un simplu intermediar între Consiliul Județean și companiile care realizează lucrări de întreținere și reparații. Nu are o secție de drumuri, nu are bază de întreținere, nu are nici măcar un singur utilaj în dotare sau un muncitor care să facă muncă fizică pe rețeaua de drumuri județene. Această direcţie este doar o modalitate prin care Consiliul Județean evită să își asume anumite responsabilități. O serie de salariați de aici fac același lucru pe care salariați din Consiliu Județean îl fac și care cu ușurință ar putea să preia munca acestora. O să vedem ceea ce înseamnă ca și prevederi legale să putem asimila activitățile acestei Direcții în cadrul Consiliului Județean, vom prelua o parte din oamenii care lucrează aici. Serviciul de Salvamont cu siguranță îl vom face separat, pentru că el nu are ce să caute aici. O să vedem după învestire, o să urmeze o ședință cu tema asta și vom vedea ce putem face. Direcția este să desființăm acest ombilic intermediar ”, a precizat Romeo Dunca.
În următoarea perioadă, şi aici vor fi verificate contractele încheiate în ultimii ani, calitatea lucrărilor executate și recepțiile făcute de instituția condusă de Știka pe drumurile din Caraş-Severin.
JCS- Nina Curiţa