CARAȘ-SEVERIN – Nici bine nu apucăm să spunem „hop!“ exproprierilor necesare, care încă n-ar fi gata, că deja trebuie să tăiem din valoarea proiectului. Asta pentru că banii nu-i va suporta nici Uniunea Europeană, nici Compania Națională de Investiții, ci cel mai probabil Consiliul Județean, din fonduri proprii!
Fapt pentru care se depun eforturi pentru temperarea sumelor inițiale, prevăzute în Documentația de Avizare a Lucrărilor de Investiție, care atingeau 24,5 de milioane de lei pentru cei 8,418 kilometri de drum ai DJ 582E Prislop-Semenic. Din această sumă, 21,38 de milioane de lei reprezintă valoarea construcțiilor și a montajului.
„Există un DALI mai vechi, din punctul meu de vedere suma este destul de mare, a concluzionat președintele Consiliului Județean, Silviu Hurduzeu. Acest DALI a fost făcut în anii trecuți pentru ca acel drum să fie depus pe CNI. Acum, ținând cont de bugetul pe care îl va avea Compania Națională de Investiții, mi-e foarte greu să cred că ar putea prelua CNI o investiție atât de mare. O să văd care e componenta în bugetul CNI legată de drumuri, dar repet mi-e greu să cred că vom putea preda acest drum Companiei Naționale de Investiții. Pentru că nici fonduri europene nu mai sunt în acest moment și nici nu avea viabilitate acest drum a fi finanțat din fonduri europene, rămâne în sarcina Consiliului Județean să identifice fonduri pentru a repara, moderniza acest drum.“
Șeful județului a subliniat că valoarea proiectului trebuie rediscutată: „Suma de 24 de milioane mi se pare foarte mare și atunci o să avem discuții cu proiectanții, legat de ce se poate face la acest drum pentru a crește și nivelul de siguranță, și calitatea drumului, dar și pentru a putea găsi Consiliul Județean resurse financiare pentru a fi executate lucrări la acest drum. Evident că dacă există posibilitatea din partea Companiei Naționale de Investiții nu ar fi nicio problemă în a preda acest drum la CNI pentru lucrări de modernizare.“
Legat de exproprierile de care s-a tot vorbit în ultimii ani, potrivit documentelor furnizate de administrația județeană, coridorul de expropriere al DJ 582E Prislop-Semenic cuprinde nu mai puțin de 12 imobile proprietate privată, fiecare cu unul sau mai mulți proprietari persoane fizice și juridice. La care se adaugă 5 porțiuni de teren aparținând comunei Văliug. „În acest moment exista o problemă legată de suprafețe pe care le deține comuna Văliug!“, sublinia șeful județului, însă situația a fost soluționată în urma unor discuții între președintele Hurduzeu și primarul Sorin Blaga, de la Văliug, pentru ca respectivele terenuri să fie cedate de comună județului, în vederea intabulării. „Legat de exproprierile pentru persoanele fizice, în acest moment sunt finalizate lucrările pe care trebuia să le facă CJ, urmând ca în perioada următoare să finalizăm și aceste exproprieri ale terenurilor deținute de persoanele fizice.“, a încheiat Silviu Hurduzeu.
JCS-A.M.
FOTO: Arhivă