Caraş-Severin, Romania

Localnicii au început destul de bine partida. Însă, după zece minute bihorenii au echilibrat, într-un fel, confruntarea. Chiar au trecut pe lângă deschiderea scorului în minutul 12, în urma unei lovituri libere, încheiată cu un corner. N-au mai greşit şapte minute mai târziu, când au sancţionat o degajare greşită a portarului Darius Haidău, şi au punctat prin Mădălin Trif.

Elevii antrenorului Flavius Stoican revin în ofensivă, forţând egalarea. Dar, în ultimele secunde ale primei reprize Marius Morar a trecut pe lângă majorarea avantajului echipei sale.

După pauză, reşiţenii şi-au supus partenerii de întrecere la un adevărat asediu, din care au rezultat doar mai multe cornere. Ei bine, în replică, în minutul 65 Agiurgioaiei a ratat a doua şansă de desprindere, din poziţie de singur cu portarul, şutul acestuia fiind parat de Haidău. Mult dorita egalare a venit în minutul 71, când Mihăescu a fructificat o aşezare, din lovitură liberă, a lui Breşneni. Presiunea gazdelor a continuat.

Din păcate, elanul lor a fost tăiat de acelaşi Haidău, care a gafat din nou în minutul 80. Astfel, a întârziat degajarea şi a şutat în Norbert Higyed, mingea ricoşând în poartă!? Cu toate acestea, C.S.M. Şcolar s-a întors în jumătatea adversă, nu şi-a pierdut speranţele şi a restabilit egalitatea în ultimele secvenţe ale jocului prin Bârsan, din centrarea lui Loba.

Reşiţa: Haidău – Lazăr, Ciobai, Pitaru, Crăguia – Turculeţ (min. 70, Bârsan), Breşneni, Mihăescu, Zamfir – Suru, Dochiţa (min. 63, Loba).