Caraş-Severin, Romania

REȘIȚA – Primarul Reșiței estimează că această etapă ar trebui să fie gata până în aprilie 2024. Asta deoarece domeniul schiabil are un constructor, cu care primăria a semnat contractul pe 25 septembrie. Ulterior, primăria a emis ordinul de începere a proiectării, etapă care, conform lui Ioan Popa, durează șase luni!

În privința finanțării viitoarei investiții, ADR Vest a dedicat 16 milioane de euro pentru realizarea acestui obiectiv. Mai sunt însă necesare 26 de milioane, pentru care primăria caută o sursă de finanțare. Sursă care, din declarația lui Popa, reținem că ar putea fi Ministerul Economiei. „Suntem în discuții avansate pentru suma rămasă. Sperăm să-i obținem acești bani de la Ministerul Economiei, care a preluat Ministerul Turismului. Mai cu seamă că sunt puține proiecte mature care să poată fi finanțate prin fostul Minister al Turismului. De aceea sper să găsim înțelegere la Ministerul Economiei și să reușim să facem această investiție cu ajutorul lor.”, a punctat primarul Reșiței.

Pe Semenic au fost executate deja trei pârtii în lungime totală de 14 km. Una măsoară 6 km, celelalte două au 4 km lungime fiecare, toate sunt omologate la nivel european, pleacă de pe Semenic și se întâlnesc într-un punct. De asemenea, viitorul domeniu schiabil va cuprinde și activități de vară.

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: Banatul Montan