Caraş-Severin, Romania

CARANSEBEȘ – Este apelul făcut de Codruța Cristescu, directoarea Colegiului Național „Traian Doda” din Caransebeș, către municipalitate și polițiști, după ce tot mai mulți elevi pot fi găsiți la primele ore ale dimineții prin baruri!

Cristescu a ridicat această problemă în ultima ședință a legislativului caransebeșean, nefiind prima oară când directoarea de la „Traian Doda” cere o mai mare implicare a autorităților împotriva localurilor care-i servesc pe elevi cu alcool și țigări. Doar în apropierea liceului pe care-l conduce sunt cel puțin șapte astfel de locații. „Poliția Locală, Poliția Națională, nu știu care, să ia măsuri în ceea ce privește agenții economici. Școlile nu vor putea face niciodată nimic sau nu vor putea face totul până nu există sancțiuni pentru agenții economici. Nu este posibil ca unui copil de 12, 13, 14 ani, cred că se vede diferența între unul de 14 ani și unul de 18, să-i dai alcool sau țigări. Toate birturile, barurile, terasele și ce-or mai fi deschise, absolut toate. Mergeți, vă rog frumos, între 8 și 9 dimineața, și vedeți cine și ce consumă în locațiile respective. Cred că toți directorii de școli îmi dau dreptate, am vorbit și cu poliția, ei au fost pe la agenții economici de câteva ori, dar nu știu ce au vorbit cu agenții economici, dacă au rezolvat vreo problemă. Nu-i firesc să fie primiți minori în aceste baruri”, a explicat Codruța Cristescu.

Una din soluții, reieșită din dezbaterile aleșilor locali pe această temă, ar fi retragerea autorizației de funcționare pentru localurile prinse cu elevi la băut și fumat. Problema e că astfel de controale nu sunt prea dese, Poliția Locală și Poliția Națională plângându-se de lipsa efectivelor care să fie implicate în astfel de acțiuni.

JCS-R.M.