Două familii din localitate au apelat la sprijinul
Jurnal CS pentru că au ajuns într-un impas
din care nu se mai întrezăreşte nici o
scăpare.
Problema a început în august anul trecut,
când în spatele curţilor cu numerele
49, aparţinând familiei
Mărgineanţu, şi 51,
aparţinând familiei Traistă, de pe str.
Lugojului a fost ridicat un dig. Numai că, de
fapt, prin aceste lucrări, cele două
locuinţe nu mai sunt inundate câteva zile pe
an, de pârâul Măgura, ci mai tot
timpul, cu ape menajere, la fiecare ploaie
grădinile fiind transformate în
adevărate mocirle, în zilele călduroase
mirosul devenind insuportabil. În plus,
muncitorii, negăsind pe nimeni la nr. 49, au
depozitat moloz şi gunoaie în curte.
De o parte şi de alta a străzii, pe
aproximativ 200 de metri, există şanţuri
în care sunt colectate apele menajere care nu se
scurg prin ogaşul public din apropiere, ci prin
curţile oamenilor, pe hotarul dintre cele
două locuinţe, pe terenul casei cu nr. 51.
Iar asta încă de prin ’64-’65. Şi
totuşi, la rugăminţile oamenilor,
muncitorii au făcut o breşă în
zid, dar atunci când s-a făcut recepţia
digului, cei de la Apele Române au decis că
gaura trebuie astupată.
Lucru care s-a şi întâmplat de
altfel.
Ce este, totuşi, de făcut? Primăria este
singura abilitată să ia măsuri pentru ca
mizeria să se scurgă prin ogaş şi
nu prin cele două curţi, dar apelurile de
până acum nu s-au soldat decât cu
promisiuni. Sperăm să vă putem oferi
şi răspunsul primarului care, vineri, nu a
putut fi găsit nici la sediul Primăriei, nici
nu a putut fi contactat telefonic.
Antoniu Mocanu
