Caraş-Severin, Romania

SACU – Primăria Sacu face sistem informatic de stare civilă și lucrări de regularizare a albiei apelor!

Primul obiectiv va costa 20.000 de lei și va cuprinde dotările și aparatura necesare. Cu alți 50.000 de lei, primăria intenționează să regularizeze cursurile apelor din zona satului aparținător Tincova. Cele două inițiative au fost analizate în ultima ședință de consiliu local, ele primind votul consilierilor. Conform primarului Nicolae Daminescu, cele două obiective vor fi finanțate cu bani din bugetul local. „Avem sumele prevăzute pentru cele două obiective și ne vom apuca de treabă”, ne-a declarat edilul.

Norocul primăriei că, la bugetul local, sunt bani suficienți pentru a acoperi obiectivele propuse pentru acest an, fie că e vorba de cofinanțări sau investiții suportate integral din buzunarul comunei. Nu de alta, dar aleșii județului ezită să deschidă sacul cel mare, din care Primăriei Sacu i-ar reveni cam 260.000 de lei. Recent, mai marii județului au trimis o adresă la Sacu cum că aleșii comunei să aprobe bugetul și fără sumele de la județ. Ceea ce s-a și întâmplat, după ce oamenii au așteptat 45 de zile, cum e termenul legal. E drept că, la ședința din 31 ianuarie, de la județ, comunei i-au fost aprobați 56.000 de lei pentru drumuri, însă nici cei 260.000 n-ar sta rău în săculețul comunei.

JCS-Ionel Ivașcu

FOTO: Facebook Tincova