Caraş-Severin, Romania

TICVANIU MARE – Acesta este stadiul actual pentru mai multe proiecte aflate în lucru la Ticvaniu Mare. „Se lucrează la partea tehnică”, în exprimarea primarului Ciprian Măceșanu, însă speranța sa este ca, măcar la unele dintre obiective, execuția să înceapă în semestrul II al acestui an!

„Favorite” par a fi proiectele care țintesc reabilitarea, dotarea și extinderea sediului primăriei, respectiv reabilitarea școlilor din satele Secășeni și Cârnecea. Este vorba despre proiecte finanțate prin PNDL 2, în valoare de peste două milioane de lei pentru primărie, respectiv câte 750.000 de lei TVA inclus pentru fiecare dintre cele două școli. De altfel, pentru școli se lucrează la obținerea autorizației de construire, dorindu-se recompartimentarea acestora și amenajarea de grupuri sanitare în interior.

La etapa avizelor sunt și proiectele finanțate prin PNRR de reabilitare a căminelor culturale din Cârnecea și Ticvaniu Mare. La Cârnecea, finanțarea se ridică la 800.000 de lei, primăria urmând a executa din forțe proprii lucrări neeligibile de aproximativ 170.000 de lei. Pentru edificiul cultural de la Ticvaniu Mare, PNRR finanțează lucrări de 1,4 milioane de lei, la care primăria va acoperi lucrări neeligibile în valoare de 350.000 de lei. „Vom încerca să sincronizăm lucrările pentru ca și acestea să înceapă în al doilea semestru al anului. Cel puțin școlile și primăria vor demara anul acesta!”, declară primarul Măceșanu.

Acesta ne-a vorbit și despre lucrările aflate pe final la drumurile din comună. Am aflat că sunt aproape gata drumurile din Ticvaniu Mare și Ticvaniu Mic, mai fiind de executat rigolele, de amplasat indicatoarele rutiere și de trasat marcajele. Și la drumul de legătură dintre cele două localități mai este de lucru, în prezent lucrându-se la expertiza tehnică pentru partea de rigole, trotuare, podețe și podul de la moară lung de 5 metri. Lucrări în valoare de 1,7 milioane de lei în estimarea primarului care, odată expertiza finalizată, vor fi licitate în baza unui proiect finanțat prin PNDL 1.

JCS-Ionel Ivașcu