Cândva, americanii au fost cu toţii „trădători“ – atât revoluţionarii, cât şi cei ce au rămas loiali regelui Angliei. La rândul lor, primele armate revoluţionare franceze aveau obiceiul de a fugi din faţa inamicului strigând „Trădare!“ Nici măcar Napoleon nu a putut să-i dezveţe de acest obicei, dovadă şi faptul că la Waterloo, după eşecul atacului Gărzii, restul francezilor s-au risipit, dând vina pe eternul motiv – „trădarea“.
Înfrânţi în primul război mondial, germanii au găsit şi ei rapid o explicaţie – „trădarea“ evreilor. „Trădare“ poate fi catalogată şi capitularea Franţei în 1940, la fel şi scufundarea flotei franceze în acelaşi an de către englezii terorizaţi de posibilitatea că navele vor intra pe mâna germanilor.
Pentru români, secolul trecut a adus o adevărată tradiţie a „trădării“. În 1914, am fost „trădători“ pentru că nu am intrat în război alături de Puterile Centrale (deşi pentru noi alianţa fusese una strict defensivă). În 1916, am „trădat“ din nou luptând alături de Antantă, în 1917 am „trădat“ după ce, rămaşi singuri după „trădarea“ Rusiei, am ieşit din luptă, iar în 1918 am „trădat“ încă o dată reintrând în conflict. „Trădători“ am fost şi când ne-am alăturat Axei după ce aliaţii noştri au „trădat“ Cehoslovacia predând-o în braţele lui Hitler şi n-au putut salva Polonia, dar şi când am „întors armele“ în august 1944.
„Trădători“ au fost şi Cezar, Brutus, Cromwell, Washington, Robespierre, Ludovic al XVI-lea, Ceauşescu, Iliescu, Băsescu (cel care acum are ce are cu „trădarea“ regelui Mihai, de parcă asta ne mai lipsea), şi, de ce nu, Antonescu şi Ponta (uimitor gestul de a cere ambasadorului SUA să ia poziţie oficială într-un scandal ce nu priveşte decât un stat suveran!). Cu toţii au fost acuzaţi că au „trădat“ câte ceva – o promisiune, o persoană, o funcţie, o responsabilitate, un ideal sau încrederea cuiva.
Ei bine, eu consider că nu există „trădare“. Există doar interese şi curente de moment, cărora li te poţi alătura sau împotriva cărora poţi încerca să înoţi. Iar în acest ultim caz, eşti „trădător“. Dacă reuşeşti, atunci eşti erou. Şi încă ceva: un trădător poate fi arătat cu degetul doar de un stăpân al onoarei. Ori întemeietorii Bushido au murit demult…
Nina Curiţa